Porsche a platit 100,92 euro pe actiune pentru pachetul de 3,6% din Volkswagen, a declarat Frank Gaube, purtatorul de cuvant al Porsche, citat de presa internationala. Pretul platit este cu 14% mai mic fata de cotatia de inchidere de vineri, 23 martie, pe piata bursiera din Frankfurt si care ridica valoarea companiei Volkswagen la 42,7 miliarde de euro, conform Bloomberg.
Avand in vedere pretul platit pe actiune si valoarea companiei la Bursa din Frankfurt, pretul tranzactiei prin care Porsche a preluat 3,6 procente din Volkswagen ar putea fi evaluat la peste 1,3 miliarde de euro.
„Porsche este convinsa ca o legatura mai stransa cu Volkswagen prin majorarea la peste 30% a participatiei detinute din actiunile de VW va aduce beneficii ambilor parteneri fara a dilua sau pune in pericol identitatea Porsche”, au declarat oficialii Porsche la sfarsitul saptamanii trecute, adaugand ca nu au intentia de a deveni actionari majoritari.
Conform legii germane, majorarea la peste 30% a participatiei detinute intr-o companie implica lansarea unor oferte de preluare a pachetelor celorlalti actionari.
Al doilea actionar al Volkswagen, landul german Saxonia Inferioara, a anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca isi va mentine participatia detinuta din VW.