„Dificultatile de aprovizionare sau costul foarte ridicat al acestor metale se repercuteaza asupra competitivitatii companiilor noastre. Iata de ce avem nevoie de un angajament ferm din partea factorilor implicati, care sa asigure disponibilitatea acestor materii prime”, a declarat luni presedintele Federatiei auto germane, VDA, Matthias Wissmann.
Germania a adoptat saptamana trecuta o serie de masuri pentru asigurarea accesului companiilor la aceste minerale, produse in proportie de 97% in China, desi doua treimi din rezervele mondiale se afla in alte tari.
Bosch, cel mai mare subcontractor auto la nivel mondial, care foloseste metale rare pentru fabricarea de componente destinate motoarelor electrice, considera esentiala asigurarea accesului la aceste materii prime in urmatorul deceniu.
Purtatorul de cuvant al Volkswagen (VW), cel mai mare constructor auto european, a declarat ca grupul urmareste cu mare atentie piata metalelor rare si evolutiile care au loc.
„Daca din motive geopolitice va aparea un deficit pe piata, avem posibilitatea de a-l compensa, spre exemplu prin noi proiecte miniere in Vietnam sau Australia”, a spus el.
VW foloseste in prezent cantitati mici de metale rare, dar acestea constituie un element de baza pentru noi tehnologii destinate vehiculelor hibrid si electrice, a subliniat purtatorul de cuvant.