- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Profitul net al Skoda a crescut de 2,5 ori in 2010

15 Mar, 12:40 • Redactia DailyBusiness
Constructorul auto Skoda, divizie a grupului auto german Volkswagen AG, a inregistrat in 2010 un profit net de 361 milioane de euro, de 2,5 ori mai mare fata de cel raportat anul anterior, evolutia fiind determinata de cresterea cererii pe pietele din Rusia, India si China, relateaza Bloomberg.
Profitul net al Skoda a crescut de 2,5 ori in 2010

In 2009, profitul net al companiei a fost de 143 milioane de euro.

Constructorul auto a vandut in 2010 circa 762.000 de unitati, cu 11,5% mai multe fata de anul anterior, inregistrand totodata venituri de 8,69 miliarde de euro, in crestere cu 22,4%.

Grupul Volkswagen vrea sa repozitioneze Skoda si sa puna accent pe promovarea brandului in Europa de Est si pe pietele emergente din Asia.

Reprezentantii Skoda estimeaza ca in ceea ce priveste pietele europene compania va inregistra pe termen scurt o crestere “moderata”, evolutie ce va fi contrabalansata de cererea tot mai mare raportata in Rusia, China si India.

Constructorul ceh intentioneaza sa vanda 1,5 milioane de unitati anual pana in 2018, potrivit sursei mentionate.

Cu toate ca Skoda nu are fabrici in Japonia, compania evalueaza in prezent masura in care cutremurul de 9 grade pe scara Richter si tsunami-ul vor afecta activitatea din unitatile de productie localizate in China.

Urmărește Daily Business pe Google News