Purtatorul de cuvant al institutiei, Lorena Stroe, a declarat, pentru Newsin, ca RAR este in prezent in cautarea unui teren in apropierea Capitalei, dar inca nu a stabilit locul.
„E o investitie mare, iar constructia va dura cel putin doi-trei ani. Vom incerca si omologa acolo toate tipurile de vehicule. Speram sa nu depasim suma de 30 milioane euro”, a declarat Stroe.
RAR realiza gratuit teste de omologare a masinilor pe pista de la Boteni, din judetul Arges, inca din 1994, in baza unei conventii cu statul roman. Din 2007, locul a fost preluat de grupul francez Renault, care vrea sa realizeze acolo un centru de tehnologie.
„Vom continua sa facem omologari la Boteni atunci cand vom avea nevoie, pana cand vom inaugura noua investitie. Nu stim insa care vor fi conditiile pe care le va impune Renault, daca sau cat va trebui sa platim”, a mai spus aceasta.
In afara activitatii de omologare, RAR este institutia care verifica nivelul emisiilor de dioxid de carbon sau existenta filtrului de particule, in vederea stabilirii valorii taxei de poluare auto.
In luna septembrie a acestui an, Registrul a marit perioada de lucru la majoritatea ghiseelor din tara, de la opt la zece ore, pentru a reduce timpul de asteptare necesar pentru aceste operatiuni. De altfel, potrivit institutiei, timpul mediu de asteptare pentru verificarea nivelului emisiilor de dioxid de carbon poate ajunge si la 50 de zile, din cauza ca multi soferi nu se prezinta la datele cand sunt programati.