Masina este disponibila in 4 versiuni de echipare, Authentique, Expression, Dynamique si Privilege, si cu 3 versiuni de motorizare.
Propulsorul pe benzina are o capacitate cilindrica de 1,6 litri, dezvolta 110 cai putere (CP) si poate cuplat fie la o transmisie manuala, fie la una automata.
Cele doua motorizari diesel au 85 CP, respectiv, 105 CP, dintr-un propulsor de 1,5 litri.
Producatorul auto a inceput sa preia comenzi pentru noul model, insa primele livrari catre clienti vor fi realizate la inceputul lunii noiembrie.
Renault Fluence va dispune in dotarea standard de aer conditionat, ABS cu asistenta la franarea de urgenta (AFU) si sase airbag-uri.
Fluence este produs la Bursa, in Turcia, in fabrica Oyak, in locul Megane Sedan, pe aceeasi linie de fabricatie.
Pentru acest model, Renault a investit 110 mil. euro, aproape jumatate din suma fiind destinata realizarii utilajelor pentru furnizor, iar restul a fost alocat pentru uzina.
Pe langa Romania, modelul Fluence a fost lansat in Turcia si Rusia, iar in 2010 va fi introdus si pe pietele din Europa de Vest.
Fabrice Cambolive, directorului comercial al Renault, afirma ca producatorul auto a reprioritizat pietele si acorda acum o mai mare atentie Romaniei.
Astfel, lansarile viitoarelor modele pe piata locala ar putea fi mai bine sincronizate cu cele internationale, avand in vedere ca pana acum, de exemplu, in cazul modelului Laguna, lansarea in Romania a avut loc la circa sase luni dupa statele din vestul Europei.
In a doua parte a anului 2011, Renault va lansa in Romania o versiune 100% electrica a modelului Fluence.
Megane sedan, inlocuit acum de Fluence, a fost lansat in 1996, iar pana in prezent au fost comercializate 900.000 de unitati la nivel mondial, dintre care 40.000 in Romania.