Centrul are ca misiune dezvoltarea de proiecte vehicul (vehicule personale si utilitare) si de mecanica, ce vor fi fabricate in uzinele din regiune sau destinate pietelor din Europa de Est, Rusia, Magreb si Turcia.
Centrul, inaugurat vineri, va avea in anul 2009 trei locatii si aproximativ trei mii de angajati.
Cei mai multi salariati vor fi la biroul de studii din Bucuresti (1.900 de persoane), alte 500 de persoane vor fi angajate in uzina de caroserie montaj si activitati de mecanica din Pitesti, iar restul vor lucra la centrul de incercari care ar trebui sa isi inceapa activitatea in al doilea semestru din 2009.
RTR are in prezent 500 de angajati in cladirea North Gate din nordul Capitalei, iar numarul acestora va creste gradual de la luna la luna ajungand la 900 de salariati la finalul anului.
Renault Technologie Roumanie va deveni al doilea centru de inginerie Renault din punct de vedere al importantei dupa cel din Franta si va cuprinde in principal activitati specifice (studii si incercari), dar si functii de achizitii, design si suport (gestiune, resurse umane si informatica).