Dupa scaderea taxelor a rezultat o pierdere de 49 de mil. euro ceea ce imbunatateste cu 21,5% rezultatele financiare ale marcii comparativ cu 2005.
Desi aceste cifre reprezinta imbunatatiri importante fata de 2005, Erich Schmitt, presedintele Seat a mentionat ca „deja suntem implicati serios in programul de dezvoltare pentru Seat, o parte dintre masurile cheie au fost identificate si progresam destul de mult. Cu toate acestea, pentru a acoperi golul care ne separa de obiectivele noastre, vom fi nevoiti sa luam masuri aditionale, care ar putea afecta angajatii”.
Internationalizarea puternica a marcii reprezinta principalele prioritati ale lui Seat pentru urmatorii ani. In acest sens, compania pregateste un plan ambitios de imbunatatire a afacerilor. Acesta va fi prezentat in curand Consiliului Supervizor al Grupului Volkswagen, care si-a reiterat sprijinul pentru marca spaniola si pentru conducerea acesteia.
„Acum trebuie sa ne concentram pe strategia pe termen lung a companiei, sa cautam noi formule de lucru, pentru a obtine rezultate vizibile, care sa duca la o crestere substantiala a companiei”, a subliniat presedintele Seat.
Potrivit lui Erich Schmitt, compania are toate mijloacele necesare pentru a-si atinge obiectivele, unul dintre acestea fiind acela de a crea o generatie moderna de modele. In acest sens, odata cu lansarea recenta a lui Altea XL, acesta a exprimat intentia marcii de a extinde gama actuala de produse, cu scopul de a patrunde pe noi segmente de piata.
In Romania au inceput deja livrarile modelului Altea XL, fara ca masina sa fie lansata oficial, conform oficialilor Porsche Romania exista clienti care in luna ianuarie au intrat in posesia primelor exemplare Altea XL .
Porsche Romania, dealerul Seat in Romania si-a propus sa comercializeze 200 de unitati ale modelului Altea XL anul acesta pe piata romaneasca.
Modelului Altea XL, fara ca masina sa fie lansata oficial in Romania, a nceput deja sa fie livrata, exista clienti ai Porsche Romania, care in luna ianuarie au intrat in posesia primelor exemplare Altea XL , conform oficialilor Porsche Romania.
Lansarea oficiala a Seat Altea XL va avea loc candva in luna martie, potrivit oficialilor Porsche Romania.
Seat a livrat, pe piata romanesca, in ianuarie 2007 14,2% mai mult decat in ianuarie 2006. Cel mai de succes model al lunii a fost Ibiza, cu 111 livrari.
Seat a atins un nivel record al vanzarilor pe piata autohtona in 2006, de 3.864 de unitati livrate.