In buna traditie a Suzuki Fest, evenimentul, ajuns la cea de a 3-a editie, va avea drept gazda orasul Sighisoara intre 9-12 septembrie. Suzuki Romania va avea un stand de prezentare, unde fanii marcii Suzuki si pasionatii de 4×4 se pot pune la curent cu toate noutatile producatorului de masini.
Pentru aceasta editie, organizatorii au pregatit trasee montane „in coloana” cu probe speciale ce nu vor exclude nici noroiul, dar si trial-urile tipice pentru fiecare clasa in parte. Astfel probele tip trial vor fi impartite in 3 categorii: Standard, Open si Extrem cu un grad suficient de ridicat.
Asadar, iubitorii spiritului dinamic si plin de adrenalina al lui Suzuki, dar in acelasi timp posesori de Jimny, Grand Vitara sau Suzuki Samurai sunt invitati sa participe la acest eveniment, ocazie cu care isi pot testa si intrece „veveritele 4×4” pe terenuri accidentate si pe circuite special amenajate in functie de echiparile masinilor lor.
Organizatorii se ocupa si de lucrurile ceva mai practice, precum hrana si cazare, dar si de buna dispozitie a celor prezenti la eveniment. Nu vor lipsi petrecerile si muzica live.
Taxa de participare la Suzuki Fest 2010 este de 350 lei.
Suzuki Fest nu este un eveniment ce se rezuma numai la ideea de competitie. Este o buna ocazie de a fi in mijlocul naturii, de a socializa si de a te distra alaturi de cei ce iti impartasesc pasiunea pentru masini Suzuki 4×4. Este un eveniment in ton cu „spiritul” sportiv al lui Suzuki si conform filosofiei sale: „Fun as a Way Of Life”.