„Vrem sa vindem anual circa un milion de masini, in cativa ani, dupa ce si celelalte trei fabrici vor incepe sa produca”, a declarat E. Balasubramoniam, responsabil de proiectul pentru noul vehicul al constructorului indian, citat de presa internationala.
Masina „super low – cost” produsa de Tata va fi prezentata la salonul auto din Delhi in ianuarie 2008.
Productia anuala initiala estimata pentru noul model este de 350.000 de unitati pe an pentru fabrica de la Kolkata, in regiunea West Bengal, dar automobilul va fi construit si in alte trei fabrici.
Tata Motors spera ca va atrage clienti, pentru masina de 2.000 de dolari, din publicul vehiculelor pe doua roti, a mai spus oficialul companiei indiene la salonul de la Frankfurt.
In India se vand anual in jur de 8 milioane de motociclete, la un pret mediu de 1.400 de dolari, scrie publicatia citata. Cea mai ieftina masina de piata indiana este in acest moment Maruti 800, care costa 4.300 de dolari.
Tata Motors anunta in 2005 ca intentioneaza sa produca un automobil care sa coste 100.000 de rupii (in jur de 1.800 de euro). Oficialii companiei spuneau atunci ca masina ar urma sa intre pe piata indiana in 2008, iar pentru inceput productia anuala va fi de 250.000 de unitati.
Compania face parte din Tata Group, conglomerat format din 96 de firme cu venituri totale de peste 20 miliarde dolari in anul fiscal 2005 – 2006. Tata Group opereaza in sapte sectoare ale industriei si are fabrici in 40 de tari.