Varianta europeana a modelului Rapid va fi diferita de cea indiana pentru a corespunde legislatiei europene. Jurnalistii germani de la Autobild spun ca modelul cehilor va intra in concurenta cu modelele compacte Chevrolet, Dacia si Hyundai.
Preturile vor incepe de la 13.000 de euro, mult mai scump decat un Logan. Totusi, avand in vedere obiceiurile de consum ale vest-europenilor care au ales modelele Dacia mai scumpe (echipate cu optionale precum, aer conditionat, geamuri electrice, etc), preturile celor doua modele concurente ar putea fi destul de apropiate la o echipare similara, conform [url= http://www.money.ro/rival-pentru-logan-in-europa-skoda-rapid-se-lanseaza-in-martie-la-paris_1215618.html]money.ro[/url].
Skoda Rapid are o lungime de 4,38 metri, iar ampatamentul masoara 2,55 metri (cam la acelasi nivel cu Skoda Octavia, care are 2,58 metri, dar mai mic decat al viitorului Logan 2, in conditiile in care actualul Logan are un ampatament de 2,63 metri). Capacitatea portbagajului se cifreaza la 460 de litri, ceva mai putin decat a actualului Logan.
Ca motorizari, Rapid va avea dreptul la micul 1.2 TSI, cu puteri de 85 CP sau de 105 CP, dar ramane de vazut daca va fi adaptat si micul trei cilindri de 1,0 litri, de pe Skoda Citigo, potrivit [url= http://www.promotor.ro/masini-noi/news/principalul-rival-al-lui-logan-2-vine-la-geneva-2012-skoda-rapid-9240482]promotor.ro[/url]. Cel mai puternic motor pe benzina va fi TSI-ul de 1,4 litri si 122 CP. La capitolul diesel, Skoda Rapid va beneficia de motorul 1.6 TDI de 105 CP.