Pentru marca BMW a fost inregistrata o crestere a vanzarilor de 67,55% in primul trimestru al acestui an (569 unitati), fata de perioada similara a anului trecut, cand au fost vandute 336 de masini. BMW a comercializat in luna ianuarie 185 de unitati, in februarie 186, iar in luna martie a acestui an, 198 de masini.
Cel mai bine vandut model BMW in primul trimestru din 2008 a fost X5, cu 239 de unitati, urmat de Seria 3, cu 156 de masini comercializate si modelul X3, cu 72 de unitati vandute.
Marca Mini a inregistrat o crestere de 45,71% a vanzarilor in primul trimestru al acestui an, cu 51 de unitati, fata de 35 de masini comercializate in aceeasi perioada a anului 2007.
Cele mai multe automobile Mini vandute apartin modelului Cooper (34 unitati), in timp ce restul vanzarilor (17 unitati) au apartinut modelului One.
Potrivit BMW Group Romania, in anul 2008 se estimeaza comercializarea unui numar de aproximativ 3.000 din autovehiculele, iar dintre acestea, circa 2.000 vor fi echipate cu sistemul EfficientDynamics. Acesta este un pachet de tehnologii prin care se urmareste reducerea consumului de combustibil si a emisiilor de noxe, alaturi de imbunatatirea comportamentului dinamic al automobilului.
Automobile Bavaria Group include 13 din cele 14 locatii de reprezentare BMW in Romania, ca si un dealership langa Munchen. Automobile Bavaria a devenit dealer al BMW Group, dupa ce grupul si-a deschis propria reprezentanta in Romania, la 1 iulie 2007.
Incepand din 1994, Automobile Bavaria a reprezentat marcile BMW Group pe piata romaneasca. In primul an compania a vandut 11 unitati. Compania a ajuns liderul segmentului premium in 2005, iar in 2006 a inregistrat 1.754 de automobile noi livrate.
Compania detine in prezent unul dintre cele mai mari showroom-uri din Europa, Centrul BMW din Baneasa, a carui investitie s-a ridicat la 12 milioane de euro.