Fostul secretar de stat a considerat ca investigatia CE este cauzata de o lipsa de comunicare, intrucat, in opinia sa, prevederile contractului de privatizare nu incalca reglementarile UE in domeniul ajutorului de stat. Sebastian Vladescu a precizat ca doar CE are rolul de a constata daca este sau nu ajutor de stat.
„Nu pot da o data clara, dar cred ca primavara lui 2008 este data limita pentru ca Ford sa inceapa operatiunile la Craiova, pana in martie-aprilie, avand in vedere ca prin contractul de privatizare se prevede ca aceasta sa preia efectiv actiunile in ianuarie”, a afirmat Vladescu.
Guvernul a transmis in aceasta saptamana Comisiei raspunsuri la un prim set de intrebari ale CE, referitoare la privatizarea Automobile Craiova, urmand ca pana pe 10 noiembrie, sa mai trimita o alta serie de raspunsuri, a spus Vladescu.
Privatizarea Automobile Craiova urma sa fie finalizata odata cu aprobarea unui proiect de lege aflat initiat de Guvern si trimis Parlamentului. Dezbaterea legii de privatizare a fost insa suspendata, saptamana trecuta, la cererea Guvernului, urmare a anchetei declansate de CE.
Potrivit Comisiei Europene, Romania a impus companiei Ford o serie de conditii in cazul privatizarii, printre care producerea a minimum 200.000 de masini in cel de-al patrulea an de la privatizare, continuarea activitatii curente timp de patru ani si pastrarea tuturor fostilor angajati ai Automobile Craiova si Daewoo Romania.
Ford si Comisia de privatizare a Automobile Craiova au semnat contractul pe 12 septembrie, compania americana oferind 57 de milioane de euro pentru pachetul majoritar de actiuni de 72,4%.