Vosganian a explicat ca in noua forma a taxei, se va tine cont de poluarea la autovehiculele non-euro pana la euro 2, iar la euro 3 si euro 4 se tine cont atat de poluare, cat si de emisiile de bioxid de carbon.
Al doilea criteriu ce va fi luat in calcul in formula taxei auto va fi cel cuprins in Tratatul de aderare, articolul 90, unde se mentioneaza ca „la acelasi tip de masina, masina noua trebuie sa aiba o taxa mai mare decat cea veche, deoarece cea veche are o valoare de piata mai mica”, a aratat Vosganian.
Ministrul a explicat ca, potrivit celui de-al doilea criteriu care se va aplica la calculul taxei si care vizeaza deprecierea masinii, „de la an la an, deprecierea trebuie sa fie de cel putin 5%. Daca ai o masina euro 4, taxa la masina de sase ani vechime trebuie sa fie cu cel putin 30% mai mica” decat la una noua.
Comisia Europeana ar putea oferi, pana saptamana viitoare, un raspuns pentru noua forma de calcul a taxei auto, a precizat Vosganian.