- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

6 pasi pentru o comunicare eficienta

14 Oct, 17:15 • Redactia DailyBusiness

Multe articole ne spun CUM sa comunicam, cum sa folosim diverse tehnici de comunicare nonverbala. Asta nu inseamna ca mesajul e mai putin important. De aceea trebuie sa avem in vedere si modul de a ne construi mesajele.Ce anume face un mesaj sa fie puternic si eficient? CE spunem pentru a atrage atentia interlocutorilor?

1. Alegeti temele potrivite!
Inainte de a ne construi mesajul trebuie sa ne gindim CE vrea sa auda interlocutorul. Sa ne gindim ce enervant e sa auzim pe cineva care, atunci cind avem o problema, ne da lectii de viata. Sau cind ai nevoie de bani iar interlocutorul iti spune ce important e sa iti cauti un job. Ginditi-va ce anume ati vrea sa auziti daca ati fi in locul interlocutorului si formulati asa cum v-ar placea sa auziti!

2. Folositi un limbaj adecvat!
In functie de situatia in care te afli, foloseste limbajul potrivit. Poti fi informal cu prietenii, adica sa vorbesti relaxat, sa mai faci o gluma, dar de cele mai multe ori se cere un limbaj formal cu superiorii, la serviciu, sau cu clientii. Nu incurca borcanele pentru ca s-ar putea sa stirnesti conflicte! De asemenea, daca interlocutorul foloseste un limbaj specializat, incearca sa adopti acelasi limbaj, pentru a te afla pe aceeasi lungime de unda cu el. Te va vedea ca un cunoscator al subiectului, te va aprecia mai mult si va comunica mult mai deschis si relaxat.

3. Construieste mesaje corecte gramatical si ortografic
Cind concepi un mesaj incearca sa folosesti cit mai bine regulile gramaticale invatate in scoala primara. Nimic mai neplacut decit sa auzi pe cineva care face frecvente dezacorduri, care stilceste cuvintele sau, in scris, nu stie exact citi de „ii” sa puna la finalul cuvintelor si mai si arunca o virgula intre subiect si predicat. Astfel de greseli submineaza toata credibilitatea unei persoane.

4. Spune exact cit e nevoie!
Cind concepem un mesaj el trebuie sa contina exact atita informatie cit este necesara pentru interlocutor ca sa inteleaga. Nu introduceti informatie inutila, redundanta, care se constituie intr-un fel de balast ce ingreuneaza comunicarea. Cum ar fi daca ne intreaba cineva cit e ceasul noi sa ii spunem ca avem un ceas elvetian care are o abatere de o miime de secunda de la ora exacta si, conform meridianului Greenwich, ora exacta la Londra este 14 si la Bucuresti, care se afla la 2 fusuri orare spre est, ora este 16? Probabil pe la jumatatea frazei interlocutorul ar fi deja pe drum, dupa ce a aflat de la altcineva ca e fix ora 16.

5. Vorbeste numai despre lucruri despre care stii sau crezi ca SINT adevarate!
Daca o informatie nu e verificata sau stii ca este gresita nu o transmite mai departe. Nici macar atunci cind spui ca asa ai aflat de la altii si asa spui si tu, in conditiile in care stii ca „altii” sint surse care nu prezinta incredere, nu poti spune ca respecti aceasta regula. Cu alte cuvinte, vorbeste despre ce stii, nu din auzite!

Concluzie:
Atunci cind construim un mesaj trebuie sa avem in vedere toate aceste elemente pentru a da eficienta comunicarii. Un mesaj care nu tine cont de aceste reguli va genera diverse raspunsuri nedorite din partea interlocutorilor, de la blocare a comunicarii pina la agresivitate. Indiferent care ar fi, acestea ne vor face sa ratam obiectivul nostru.

Pentru cine vrea sa isi imbunatateasca abilitatile de comunicare, va recomand un exercitiu simplu: identificati o persoana care vi se pare greu de abordat: un profesor, un manager din organizatia in care lucrati, chiar un vecin si ginditi-va la o strategie de abordare prin care sa ii furati 2-3 minute de atentie (sau mai mult!) Concepeti o schema a situatiei, pornind de la salut si continuind cu o intrebare potrivita care sa o faca sa va si raspunda. Nu omiteti nici un detaliu: cum o sa stati, cum o sa o priviti in fata, fara a parea insa agresivi, ce ton al vocii veti avea, ce modalitate de a va retrage veti alege si cum o veti face. Nu in ultimul rind: treceti la actiune!

Va doresc succes si astept feed-back…

Urmărește Daily Business pe Google News