- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Acesti romani care nu vor business si nici bani

21 Apr, 17:12 • Redactia DailyBusiness

„Romania: Ce dracu’ s-a-ntamplat?” este titlul unui articol in care Anthony Bourdain, realizator TV la Travel Channel, isi face cunoscute, pe blogul sau, impresiile culese pe plaiuri mioritice.

Materialul a trezit interes, astfel ca a adunat, in mai putin de doua luni de la publicare, peste 1.700 de comentarii.

„As waiters and hosts it seems, work on salary–rather than tips, no one really seemed to care about more business, promoting their business or even making more money”, citim in articol.

Chelnerii intalniti aici i-au creat lui Bourdain o imagine asupra Romaniei. Si omul nu a ezitat sa scrie ce a observat.

Cu parere de rau, trebuie sa recunosc ca are dreptate. Angajatii din restaurantele si hotelurile noastre par, in marea lor majoritate, total dezinteresati sa promoveze afacerile din care traiesc si sa castige mai multi bani, chiar sub forma de bacsisuri.

„People are still uncomfortable in general about being filmed”, mai spune Anthony Bourdain.

Si nu greseste. Multi romani, si nu numai cei din industria hoteliera, manifesta o frica inexplicabila fata de aparatele de fotografiat sau de filmat.

Daca realizatorul de la Travel Channel ar fi venit la restaurant „cu telefon inainte”, prin care sa-l anunte pe seful de sala ca va realiza un film despre „calitatea serviciilor”, probabil ca ar fi fost intampinat cu o atitudine total diferita. Ospatari si picoli ar fi roit in jurul lui sa-l trateze cu „specialitatile casei”.

Cand lucratorii din hoteluri si restaurante vor intelege sa se poarte tot timpul ca si cand ar fi filmati, ca niste oameni deschisi, „bucurosi de oaspeti”, dupa cum zice o vorba romaneasca, abia atunci Romania va avea un turism performant, cu o buna imagine in strainatate.

Pana atunci, ramanem cu o eticheta trista: „But to describe Romania as particularly friendly? Not really”. Fara traducere si fara alte comentarii.

Urmărește Daily Business pe Google News