- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Bancile Centrale pregatesc o noua devalorizare monetara

01 Sep, 14:53 • cristian.cochintu

Bancile Centrale revin din vacanta la fel ca noi toti si ne pregatesc o noua doza de masuri neconventionale menite sa sustina o economie globala fragila.

Chiar daca nu crede ca se va ajunge aici, presedintele FED Ben Bernanke este pregatit sa intervina pentru a elimina riscul unei duble recesiuni, dupa cum reiese din simpozionul Jackson Hole si statementul ultimei sedinte a Comitetului Federal de marti 31 august. Cresterea economica din ultimele trimestre nu a fost sustenabila incat sa permita retragerea programelor stimulente, si probabil vom vedea noi actiuni disperate de combatere a crizei, cunoscute drept Quantitative Easing 2.

Cei aproape doi ani cu dobanzi la nivel minim nu au revitalizat o piata imobiliara americana muribunda, ce a declansat criza globala in 2008, vanzarile de case noi construite scazand cu 12%, iar cele existente cu 27% dupa cum arata datele din luna august. Dupa cateva luni pozitive in care economia a generat locuri de munca s-a intrat din nou pe un teritoriu negativ, rata somajului se mentine la peste 9.5%. Sistemul privat nu este capabil sa asigure noi locuri de munca, cererea din partea consumatorilor este scazuta, iar activitatea manufacturiera, motorul revenirii economiei din recesiune da semne de incetinire.

Pana acum FED-ul a creat 1.5 trilioane USD prin achizitionarea de bonuri de tezaur si obligatiuni ipotecare ducand balanta la 2.3 trilioane USD dupa criza. Aceste masuri de politica monetara corelate cu cele 800 miliarde USD cheltuiti de guvernul american pentru stimularea economiei nu au dat rezultatul asteptat. Ne intrebam cati bani mai trebuie sa creeze Fed-ul pentru a determina consumatorii reticienti sa cheltuie? Anterior adoptarii acestor masuri, analistii Goldman Sachs au estimat ca vor fi necesare infuzii de 4-5 trilioane USD in sistemul bancar pentru a combate criza financiara. Diferenta este imensa si ar reprezenta o adevarata lovitura pentru dolar, cetatenii americani – consumatorii si nu numai.

Anumiti economisti prezenti la Jackson Hole considera ca o astfel de politica monetara este ineficienta, depasita, in timp ce guvernul din SUA, la fel ca cele europene se confrunta cu deficite bugetare. Cu toate acestea FED-ul (B.Bernanke in special) considera ca este suficient loc pentru continuarea programelor de relaxare a creditarii prin achizitionarea bonurilor de tezaur, dar viziunuea unor membrii ai Comitetului Federal este diferita, apreciind ca urmarile vor fi mult mai grave ce vor afecta puterea de cumparare a populatiei, iar rezervele in exces ale bancilor vor crea presiuni inflationiste. Iminenta doza de Quantitative Easing va produce 3 efecte majore: Banii creati pentru a monetiza datoriile in crestere vor afecta tot ce este cotat in USD, respectul si prestigiul FED-ului se va diminua semnificativ, sistemul monetar global va fi declarat ineficient si bolnav.

La fel cum Bernanke se loveste de viziunea diferita a membrilor FOMC, in Europa Trichet este oarecum subordonat Germaniei. In momentul de fata situatia pare mai stabila in zona Euro, momentul critic a fost depasit: cresterea economica a depasit asteptarile, rata somajului a ramas surprinzator peste nivelul asteptarilor, iar increderea investitorilor si consumatorilor este in crestere. Insa, la fel ca in Statele Unite parerea generala este ca nu va dura, indata ce consolidarea fiscala isi va face simtita prezenta in ciclul economic, revenirea va fi afectata. In conferinta de presa de joi 2 septembrie vom avea ocazia de a asculta parerea presedintelui ECB fata de situatia din SUA, care vor fi efectele asupra zonei Euro, dar si cum vor aborda oficialii europeni problemele economice zonale, in special efectele masurilor fiscale fara precedent.
Situatia este similara in Marea Britanie. Sectorul privat nu poate absorbi cele 600 000 de locuri de munca pierdute plus concedierile din sectorul public din urmatorii ani. Chiar daca economia a inregistrat un usor progres, atat investitorii cat si consumatorii sunt mai degraba ocupati cu repararea bugetului si plata datoriilor decat cu cheltuielile.

Nu este de mirare ca Bancile Centrale nu stiu exact care vor fi urmatorii pasi. Se pare ca politica monetara a ajuns la un nivel maxim de ineficienta, dar presupunerea este ca vom vedea inca o serie de masuri neconventionale, bani creati fara acoperire, atat in Statele Unite cat si in Marea Britanie si probabil zona Euro.

Profit de ocazie pentru a ura mult succes traderilor din Romania in Concursul International de Trading FOREXBALL 2010 cu premii totale de 48.000USD ce incepe luni 6 septembrie.

Cristian Cochintu
Analist Financiar
Admiral Markets Romania
www.admiralmarkets.ro

Risk Disclaimer: Acest material are scop informativ, si nu reprezinta o recomandare de tranzactionare pe pietele financiare.
Admiral Markets nu ?si asuma responsabilitatea pentru tranzactiile efectuate pe baza acestor informatii.

Urmărește Daily Business pe Google News