- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Banii n-aduc (totdeauna) puterea

04 Jul, 13:35 • Redactia DailyBusiness

Vasile Blaga a cheltuit 1,5 mil. lei in campania electorala pentru Primaria Capitalei, dar a fost invins de Sorin Oprescu, care a avut un buget de 270.000 lei, adica de peste 5 ori mai mic.

Cand am citit aceste date, furnizate de Asociatia Pro Democratia, mi-au venit in minte cateva comparatii business. Ipotetice, desigur, si virtual imposibile.

* Un intreprinzator cumpara o vila cu 500.000 de euro, iar altul – un apartament cu 100.000 euro. Amandoi isi inchiriaza spatiile dobandite, iar proprietarul apartamentului obtine o chirie mai mare decat cel cu vila.

* Un dezvoltator deschide, printr-o investitie de 3 mil. euro, un magazin langa Carrefour Vitantis din Bucuresti, care a costat 12 mil. euro. Dupa un an, dezvoltatorul anonim constata ca a vandut mai mult si mai profitabil decat retailerul francez.

* O echipa de fotbal cu buget mic castiga Liga Campionilor, invingand in finala pe Real Madrid sau Manchester United.

Exista, in ziua de azi, domenii de activitate in care poti intr-adevar sa te impui cu investitii modeste? Poate doar in IT&C, unde minti spectaculoase transforma computerele in masinarii de facut bani.

Probabil nu vom afla prea curand explicatia victoriei lui Oprescu asupra lui Blaga. Opiniile analistilor politici, influentate de sentimente si partizanate, se reduc de obicei la „a pierdut alegerile pentru ca reprezinta o grupare incompetenta si corupta” sau „a castigat alegerile pentru ca electoratul a votat afectiv”.

O concluzie de ne-specialist ar fi ca ori politica e un business atipic, ori campania pentru locale din 2008 a fost una cu deznodamant atipic.

Urmărește Daily Business pe Google News