Evenimentul politic major al acestei saptamani ar putea avea efecte grave si asupra mediului de business, pentru ca se apropie alegerile parlamentare, care vor stabili configuratia unui nou guvern.
Gigi Becali abia a primit girul candidaturii din partea PNL si deja a starnit primele controverse in partid.
„Eu cred ca lumea aceasta a fost pusa in miscare intotdeauna de oameni, de intelectuali. Adica sa manipuleze ideile, nu oile”, a spus Calin Popescu Tariceanu, intr-o declaratie cu directie precisa la ocupatia de baza a noului venit. Becali nu s-a lasat mai prejos si a facut o remarca malitioasa la viata de familie a fostului premier, pe care l-a numit „omul cu 5 neveste”.
Astfel de replici trec drept haioase in anturajul unei echipe de fotbal, dar pot crea falii adanci in viata unui partid puternic, care se pregateste sa castige alegerile si sa ia parte la guvernare, incepand din aceasta iarna.
Asta pentru ca unii simpatizanti ai formatiunii ar putea sa-si revizuiasca intentiile de vot. Dar nici urmarile din interior nu sunt de neglijat. O filiala de sector a si fost avertizata cu demiterea, pentru ca si-a exprimat dezacordul fata de primirea lui Becali.
Iar un personaj ca Tariceanu are suficienta putere ca sa indeparteze din calculele formarii unui viitor executiv o serie de nume. Nu mai vorbim de pericolul unei scindari, in pragul campaniei electorale. Oricum, chiar daca partidul nu se va rupe, devine destul de clar ca el va avea, de acum inainte, doua tabere.
Cine a adus Tariceanu in istoria PNL
Istoria PNL retine, printre multe altele, doua figuri proeminente de premieri. Primul, Gheorghe Tatarascu. Acesta a fost la carma guvernului timp de trei ani, exemplu de stabilitate pentru perioada interbelica, una zbuciumata in plan politic. De mandatul lui, 1934-1937, se leaga una dintre cele mai bune perioade pentru economia Romaniei.
Al doilea se numeste Calin Popescu Tariceanu si a activat ca prim-ministru intre 2004-2008, interval cu cele mai bune performante post-decembriste la evolutia produsului intern brut si investitiilor straine directe, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica si agreate de Eurostat.
Amandoi intampina, ca politicieni, si reprosuri. De pilda, Tatarascu a facut parte din guvernul comunist condus de Petru Groza, iar Tariceanu a avut un deficit bugetar mare.
Stim insa cert ca Tariceanu, cu bune si rele, a intrat in istoria PNL.
Ce ar putea aduce Gigi Becali
Liberalii si-au pus amprenta pe toate evenimentele de prim rang din existenta Romaniei moderne, de la Declaratia de Indepedenta din 1877, citita de Mihail Kogalniceanu (membru fondator al partidului), continuand cu Marea Unire de la 1918 si pana la intrarea in NATO si UE.
Cu toate acestea, ei nu au fost niciodata foarte iubiti de mase. Stilul lor occidental, asumat inca din 1875, de cand s-au constituit ca partid, nu a prins prea tare la acest popor de „pastori si agricultori”, a carei opera literara de capatai este Miorita (o oaie). Si astazi Romania are un procentaj ridicat de populatie ocupata cu muncile campului, comparativ cu alte tari europene.
Bratienii n-au stiut sa se imbrace in suman, precum adversarul lor taranist Ion Mihalache, iar urmasii acestora n-au purtat sacouri cu rever proletar, ca Ion Iliescu.
Gigi Becali pare suficient de pastoral ca sa confere PNL-ului o nota de popularitate.
Paradoxal, politicienii liberali, partizani ai acumularilor financiare, au fost, de-a lungul timpului, oameni instariti, dar nu totdeauna extrem de bogati. Constantin Argetoianu, intre cele doua razboaie mondiale, sau Dinu Patriciu, mai aproape de zilele noastre, au reprezentat exceptii si totodata prezente efemere in viata partidului.
PNL nu este un partid bogat nici astazi. O intamplare anecdotica spune ca la una din primele intruniri de constituire a USL, liberalii, veniti cu masini obisnuite, unele second-hand, au fost eclipsati de SUV-urile colegilor lor de alianta „socialisti”.
Iar campania electorala se apropie. Si banii lui Becali nu sunt de lepadat.
Ce nu poate face Becali
Cu banii si voturile obtii puterea. Dar ce faci cu aceasta putere, dupa ce o obtii? Guvernarea e o arta, in care trebuie sa imbini nevoia de crestere in economie si de mentinere a relatiilor internationale, cu asigurarea unui standard de viata multumitor pentru cei care ti-au dat voturile.
Sa atragi investitorii straini si sa-i stimulezi pe cei autohtoni, sa administrezi fiscalitatea si sa generezi, prin politicile guvernamentale, o piata a muncii care sa nu arunce poporul in disperare, mai ales in vremuri precum acestea, iti trebuie mai multa stiinta decat atunci cand certi antrenorul ca a facut o schimbare gresita sau premiezi fotbalistul pentru golul marcat.
Din surse bine informate stiu, de exemplu, ca Tariceanu, din postura de ministru al Industriilor in guvernarea CDR, a fost unul din artizanii parteneriatului Dacia-Renault, aflat pe lista privatizarilor reusite ale Romaniei.
Exista un nivel, in mediile politice si de business, unde nu tragi sfori cu glume de stadion si nu deschizi usi cu sacul de bani in spinare, ca Dan Diaconescu la Oltchim. Iata o problema la care liderii PNL ar face bine sa mediteze daca vor nu numai sa castige alegerile, dar sa si guverneze de-adevaratelea dupa aceea.