Cuvantul cheie al evolutiei Bursei de Valori Bucuresti in ultimele saptamani a fost dezinteresul. Volumele tranzactionate au fost intr-o vizibila scadere, iar fara volum si miscarile pe Bursa au fost foarte mici.
Care ar fi insa motivul si cat poate dura o astfel de evolutie? As incepe prin a ma intoarce la origini. Originile burselor. Bursa ar trebui sa fie intr-o economie normala o alternativa de finantare fata de sectorul bancar. Bursa este locul unde se intalneste nevoia de finantare cu nevoia de investire. sau ar trebui sa fie.
La capitolul oferte publice initiale, Romania este pe ultimele locuri in zona Europei de Est. Adica avem si am avut cel mai mic numar de firme interesate sa se listeze pe bursa. Este valabil si acum in timpul crizei si inainte. BVB are listate aproximativ 3000 de firme, insa majoritatea privesc listarea mai mult ca o povara, decat ca un beneficiu, tratand cu indiferenta raportarile periodice sau alte comunicate adresate investitorilor.
Este drept, majoritatea acestor firme au intrat la cota bursei prin marea privatizare in masa, asa ca nu a fost alegerea lor si au oarecum circumstante atenuante. Si este drept ca sunt si destule firme, in special cele de la categoriile principale, care nu neglijeaza raportarile periodice. Dar, nici pe acest segment nu am vazut o preocupare foarte mare la adresa investitorilor si aici ma refer la comunicate ale societatilor in care sa fie detaliate evaluarile conducerii cu privire la impactul crizei. Multi emitenti au scazut la 60-70% din cat valorau anul trecut, perioada in care nu au aparut decat raportarile obisnuite. In mod normal, daca pretul unei companii scade cu peste 50% deja exista un motiv serios de ingrijorare. Managementul societatii are obligatia morala (ca doar administreaza averea actionarilor) sa ofere explicatii cu privire la cauza care a determinat respectiva cadere, sa ofere o evaluare si eventuale solutii. Insa la noi astfel de comunicate nu au existat decat foarte rar, si atunci nu foarte convingatoare.
In Romania, bursa este asociata de majoritatea oamenilor cu un fel de cazino, unde se intalnesc baietii destepti sa faca bani. Functia reala a bursei, aceea de a finanta economia este in mare parte ignorata sau necunoscuta. Si ce ramane? Ramane bursa cu singurul scop de a multiplica banii. ca un fel de Caritas. Si ce se intampla cand nu mai functioneaza? Exact ce se intampla si cu o jucarie atunci cand se strica : la gunoi.
Consider ca unul din principalele roluri benefice pe care il au recesiunile sau crizele financiare este acela de a face curatenie in economie si in asteptarile oamenilor. Prin curatenie ma refer pe de o parte la disparitia firmelor neproductive, pe de alta parte la ancorarea in realitate a asteptarilor mult prea optimiste sau fanteziste ale unora. Specula poate fi productiva, dar nu se poate realiza la nivele mult peste economia reala (aviz imobiliarele).
La fel si bursa. Atata vreme cat nu umple o nisa reala in economie, nu va fi altceva decat o bursa pur speculativa, care in perioadele de criza va fi abandonata, pentru ca nu este ceva vital.
Sper insa, ca aceasta criza sa repuna pe un fagas normal asteptarile si perceptiile legate de piata de capital. In momentul in care banii actionarilor vor fi necesari si greu de castigat, atunci si managementul isi va schimba atitudinea, increderea fiind un alt capital important.
Cand investitorii vor intelege ca la bursa nu poti castiga bani mai usor si mai multi ca in economia reala, atunci poate vor privi aceasta institutie cu mai multa seriozitate,cu asteptari mai reale si cu o implicare pe masura. Iar in acest caz, pe termen lung vor avea de castigat ambele parti.