Daca vezi un baietel echipat cu sabie si coif, provocand dusmanii invizibili din statia de autobuz, in timp ce o bunica se necajeste pe o banca, priveste spre stanga, ai ajuns la Warwick. Pregatit fiind si tu sa te intorci in timp nu-ti va fi greu, pentru ca regii, soldatii, fierarii sau sotiile lor s-au ceruit in ultimele lor haine si-si duc viata obisnuita la castel.[img=54]Ciumatii de la portile castelului[/img]
La portile dinspre vest, doi ciumati cu masti monstruoase sunt angajati sa te distreze cu cantece greu de inteles si cand le propui sa faci o poza cu ei, te rasplatesc cu singurul cuvant pe care-l stiu in romaneste: Buna! Daca reusesti sa te desprinzi si totusi nu treci dincolo de ziduri, inseamna ca ai ramas sa inveti sa tragi cu arcul in tintele din paie. [img=55]Warwickshire[/img]
Primele scari ale castelului te duc la turnurile Caesar si Guy, adaugate fortificatiei lui William Cuceritorul in 1330-60 si prevazute cu spatii deschise pe unde se aruncau pietre pe campul de lupta. Transformate in trepiede de catre turisti, fixeaza acum imagini panoramice ale comitatului Warwickshire, cunoscut mai ales ca locul unde s-a nascut Shakespeare. Tot de aici poti sa razbati cu privirea pana la Watergate, turnul fantomelor sau sa-i zaresti scafarlia regelui Henric al VIII -lea, in timp ce se retrage in castel, urmat de credinciosii soldati de ceremonie.
In partea de est a castelului, spre raul Avon au fost permise ferestre deoarece castelul nu putea fi atacat din acea parte. Privirea iti trece de la cea mai mare catapulta din Europa (poate arunca un proiectil de 13 kg, cu o viteza de 260 km pe ora), la o moara de apa care cheama lebedele lacului spre ea si fluieri cu admiratie cand vezi asezate englezeste, unul langa altul, cateva terenuri de tenis pe iarba. Cele doua lebede sunt considerate sufletele reintoarse ale reginei Elisabeta I si ale lui Robert Dudley, singura iubire a reginei virgine.[img=59]Catapulta[/img]
Crezi ca te poti relaxa si intri in castel, unde un aer greu iti aduce aminte ca totul este refacut pana la amanunte precum mirosul specific altui veac. Focul palpaie langa tine, sabia iese din mana fierarului, astrologii deslusesc in hartii ajutati de-o lupa, caii necheza si isi inalta urechile, soldatii glumesc in mici intreceri corp la corp, femeile spala rufe inca umede dupa atatia ani, masa e incarcata cu resturile de la ultimul ospat. Nu lipsesc scaunele improvizate din buturugi, care te ajuta sa-ti revii pentru o clipa sub privirile ce par stafii deconspirate. Si inca nu am ajuns in turnul fantomei contelui Fulke Greville, stapan al castelului din 1604 si ucis cu cruzime de un servitor.[img=57]Figura din ceara[/img]
Cu forte noi, poti face skadenberg cu unul dintre chefliii pe care-i intalnesti in cale si, scapat din stransoare, treci in camerele reginei, unde dai peste toate cele sase neveste ale lui Henric al VIII lea. Vis-a-vis de ele, Regina Elisabeta a II-a, venita dintr-o epoca a suvenirurilor platite, are propriul aparat cu care iti poti face o poza la minut, cat ai zice cheese. Ultima poza, cu Henric al VIII -lea, dorita cel mai mult, iese si nu prea din cauza unui englez plin de umor local:You are lucky he didn’t cut your head!
Castelul Warwick a fost cumparat in 1978 de Grupul Tussaud, parte din Merlin Entertainments si a devenit una dintre primele zece atractii ale Angliei, alaturi de Turnul Londrei, Stonehenge si castelul Edinburgh.