Daca raportam numarul total de familii inregistrat in Romania la valoarea totala a sumelor ce formeaza obiectul dosarelor de faliment aflate pe rolul instantelor de judecata din Romania, luand in calcul si valoarea dosarelor de faliment in care judecatorii inchid procedurile de faliment fara ca debitele, sa fie recuperate total sau partial de catre creditori, ajungem la o statistica care aproximeaza in jurul sumei de 400 euro/anual valoarea la care se impart aceste pierderi pe fiecare familie romaneasca.
Majoritatea sumelor de bani care nu se mai recupereaza niciodata apartin in mod invariabil statului roman, ceea ce denota faptul ca, indirect, statul roman este un generator de pierderi pentru populatia tarii.
Este evident faptul ca acest lucru nu se produce intentionat, intrucat in circa 80% din cazuri nu poti sa prevezi intrarea in faliment a unor firme, insa sunt si cazuri in care statul roman, asteptand si amanand prea mult luarea unor decizii ferme, favorizeaza crearea unor situatii in care falimentul va duce invariabil la nerecuperarea banilor datorati de catre debitori.
Valoarea totala a sumelor de bani implicate in procese de faliment de-a lungul Romaniei este estimata undeva intre 9,3-9,5 mld.euro fara sa luam in calcul si segmentul lichidarilor voluntare care se deruleaza in Romania sau marile falimente ale bancilor inregistrate in anii 1993-2000.
Prin noile prevederi adoptate de Parlament in materia insolventei comerciale, numarul cererilor de faliment inregistrate la instantele de judecata din Romania a crescut, si acesta este un lucru bun pentru economia nationala, in contextul in care din organismul sanatos trebuie eradicat cancerul pentru ca intregul sa subziste.
Ca decizie comerciala adoptata de un creditor, este evident faptul ca falimentul este o solutie extrem de buna pentru a constrange un debitor sa isi plateasca debitele, intrucat un creditor va detine prin intemediul lichidatorului judiciar controlul asupra derularii afacerilor debitorului in conditii de limitare a pierderilor si de orientare a afacerilor acestuia spre plata datoriilor.
Trebuie insa sa analizam extrem de atent si finalitatea acestor dosare de faliment pentru ca, pana la urma , orice dosar de faliment in care nu se reuseste recuperarea partiala sau integrala a sumelor de bani, se repercuteaza asupra cetatenilor si a pietei.