Avem o firma si trebuie sa angajam un om. Se prezinta doi candidati: M – un materialist pentru care conteaza numai banii si C – un carierist care pune pe primul plan realizarea profesionala si munca facuta cu placere.
Angajat, sa zicem, ca salvamontist, M isi risca viata si de 10 ori pe zi pentru salariul negociat. Face tot ce ii sta in putinta pentru a salva oamenii de la moarte.
Intr-o zi, cand tocmai incearca sa scoata din prapastie un turist ratacit, tinandu-l strans de mana, ii suna telefonul. Il scoate din buzunar cu cealalta mana si vorbeste la el. Este anuntat de sef ca echipa de salvamontisti se desfiinteaza din lipsa de fonduri si ca nu va mai primi niciun ban.
In acel moment, M ii da drumul turistului ratacit, lasandu-l sa moara in prapastie si pleaca. Jobul lui s-a incheiat. N-are rost sa-si consume energia salvand inca o viata, pentru ca oricum nu va mai primi niciun ban.
Peste cateva saptamani, seful il suna iar si ii spune ca a gasit finantare pentru a reinfiinta echipa de salvamontisti, astfel ca ii va oferi din nou loc de munca. Intre timp insa, M isi gasise alt job, dar seful ii propune un salariu mai mare. M accepta. A gandit strict financiar.
Intr-o situatie similara, angajat ca salvamontist, carieristul C isi risca si el viata de 10 ori pe zi, dar nu cu gandul la bani, ci pentru a-si completa personalitatea, pentru ca asa se simte el implinit.
Cand tocmai afla ca si-a pierdut jobul in timp ce salveaza viata unui turist cazut in prapastie, C nu sta prea mult pe ganduri. Isi duce misiunea la bun sfarsit si pleaca spre casa abia dupa ce se asigura ca turistul a scapat de orice pericol. Nu ar fi avut liniste, nu s-ar fi impacat niciodata cu el insusi daca acel om ar fi murit.
Cateva saptamani mai tarziu, C revine la locul de munca, pentru ca managerul a gasit fonduri si a refacut echipa de salvamontisti.
Dar intr-o zi, se intalneste cu un prieten. Cei doi merg la o bere. Din discutie in discutie, prietenul ii spune ca el, C, ar putea fi mai mult decat un salvamontist. Ca personalitatea lui e atat de sofisticata, incat merita un alt job. De exemplu, acela de salvamar. Noul job i-ar deschide cu totul alte perspective, avand in vedere ca marea e nesfarsita, pe cand varful muntelui se vede de la poale.
Lui C ii intra in cap ca i-ar sta mult mai bine, ca ar fi mult mai fericit sa scoata oamenii din apa decat din prapastie. Si nicio suma de bani din lume nu-l poate convinge sa se razgandeasca. Seful incearca sa il tina la el in echipa, dar nu reuseste. C pleaca.
Materialistul nu pune niciun dram de suflet in ce face, dar e simplu de stimulat: cu bani. Carieristul se sacrifica la munca, dar stimulentele financiare nu il incanta totdeauna. Care dintre cele doua tipuri de angajat e de preferat?