Anul acesta va fi primul din 1945 incoace cand consumul global de energie va scadea.
O mare realizare, pentru care Al Gore si alti activisti se lupta de ani buni, prezentand grafice cat peretele si fotografii socante cu ghetari evaporati, dar pe care o datoram de fapt crizei economice.
Adica ne-am potolit putin pentru ca am fost obligati, nu de buna voie.
Reducerea consumului industrial – business-uri inchise sau intrate in stand-by – este principalul factor pentru care consumul global de energie va scadea anul acesta.
Cu alte cuvinte, producem mai putin. Daca producem mai putin, poluam mai putin, ceea ce e bine, dar pe de alta parte avem mai multi someri, ceea ce nu e bine.
Intrebarea fundamentala este (reiau putin tema de aici): dupa criza, vom invata lectia sau ne vom intoarce la vechile obiceiuri?
Vom continua sa facem supra-productie pentru a alimenta o supra-cerere nascuta artificial si care nu corespunde unor nevoi reale? (celebrul inventator roman Justin Capra spunea intr-un interviu ca automobilul este cea mai nociva inventie din istoria planetei, dar, as adauga, industria auto nu este nici pe departe un exemplu singular de supra-cerere in comparatie cu nevoile). Sau poate vom intelege provocarea imensa care sta ascunsa intr-o expresie tocita inainte de a fi inteleasa suficient – „sustainable development”?
Ca sa avem sanse trebuie sa schimbam multe in urmatorii 50 de ani. Cum ne vom da seama daca reusim? Meserii in domeniul energiei regenerabile, reciclarii si rationalizarii ar trebui sa devina mai de bon-ton decat notar, avocat sau contabil. Ar trebui sa-i vedem pe ministrii de mediu cum dau cu pumnul in masa, in loc sa accepte cuminti un scaunel mai mic decat al colegilor de la economie si finante. Ar trebui sa nu mai veneram atat de mult principiul „Time is money”.