- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Costurile accidentelor auto grave: 316 milioane euro in 2006!

16 Aug, 11:10 • adrian.mihaltianu

In Romania, riscul de a fi implicat intr-un accident auto grav este de trei ori mai mare fata de media UE, iar riscul de a deceda dintr-un astfel de accident auto este de 10 ori mai mare. Costurile umanitare ale acestor accidente sunt imposibil de exprimat, insa ele mai aduc si un impact economic, deloc neglijabil.

Metoda de calcul a UE ia in considerare mai multi factori. Costurile direct masurabile ale accidentelor auto grave in UE 25 se ridica la 45-50 de miliarde de euro pe an. Practic o persoana din trei din cadrul UE va fi victima unui accident rutier pe parcursul vietii sale. Grupul cel mai afectat este cel cu varsta intre 14-25 de ani, pentru care principala cauza a mortalitatii sunt accidentele rutiere. Costurile indirecte legate de aceste accidente, tinand cont de grupa de varsta, de pierderile de productivitate si de daunele psihice si fizice ale victimelor si ale familiilor lor ridica insa aceasta suma la peste 160 de miliarde de euro anual, adica la circa 2% din PIB-ul UE!

Prin comparatie, sumele destinate de Uniunea Europeana pentru proiectele de prevenire si diminuare a efectelor accidentelor auto grave nu reprezinta nici 5% din aceste costuri. Situatia a devenit intolerabila, iar organismele europene au conceput un plan de actiune prin care costurile umane si economice ale accidentelor auto grave sa fie reduse la jumatate pana in 2010.

Cum stam in Romania?

Nu exista deocamdata in tara noastra un studiu detaliat al costurilor accidentelor rutiere, care sa ofere date exacte. In lipsa acestuia este usor de inteles de ce nu exista nici strategii guvernamentale clare pentru reducerea accidentelor rutiere, banii fiind alocati cu prioritate in alte directii.

Putem face insa o estimare aplicand metoda Bancii Mondiale, care raporteaza costurile accidentelor rutiere grave din fiecare tara la media PIB pe cap de locuitor din Europa.

Cum pentru 2006 estimarile guvernamentale arata ca PIB-ul pe cap de locuitor in Romania reprezinta 36% din media UE 25, putem spune ca cele 6900 de accidente rutiere grave de anul trecut au dus la daune in valoare de peste 316 de milioane de euro!

Avand in vedere gradul mult mai redus de motorizare existent in Romania, impactul asupra PIB-ului este mai mic, de doar 0.3%, fata de cei 2% din UE25. Insa sumele cheltuite de autoritati pentru prevenirea acestora reprezinta o fractiune si mai nesemnificativa din aceste costuri decat in UE 25.

Exista mai multe concluzii care se pot trage din aceasta estimare. In primul rand, reducerea la jumatate a numarului accidentelor grave pana in 2013 ar permite salvarea a nenumarate vieti dar si economisirea de pana la 150 de milioane de euro in fiecare an. Acest lucru nu se poate realiza fara o strategie agresiva care sa trateze cauzele accidentelor rutiere grave, iar nu doar efectele.

In al doilea rand investitiile in infrastructura rutiera nu trebuie sa fie facute doar cu gandul la fluidizarea traficului, ci si la securizarea sa. Aceasta inseamna includerea pe lista de prioritati si a drumurilor secundare, care preiau o parte din traficul lent atat de des implicat in accidentele din Romania, nu doar a autostrazilor.

Separarea fluxurilor pietonale de cele auto este iarasi un aspect extrem de important, mai ales avand in vedere ca 31% din accidentele auto din Romania au drept victime pietonii, biciclistii si carutasii, rezultatul obisnuit fiind decesul acestora. In urmatorii ani vor fi investite circa 105 de milioane de euro din fonduri europene pentru lucrari de securizare a traficului in satele liniare. Suma pare mare, insa proiectele treneaza si termenul de finalizare al acestor lucrari este inca nedefinit.

In al patrulea rand, politicile guvernamentale privitoare la parcul auto trebuie sa tina seama nu doar de interesele industriei auto, ci si de vietile cetatenilor romani care utilizeaza un parc auto imbatranit si din ce in ce mai divizat intre masini extrem de vechi si fara norme de securitate si masini foarte noi care sunt cumparate in general fara pachetele avansate de protectie. Stimularea financiara a celor care opteaza pentru aceste pachete precum si incurajarea cresterii utilizarii centurilor de siguranta poate duce la scaderi masive ale numarului de decese de pe urma accidentelor.

In lipsa unor actiuni ferme din partea guvernului in aceste directii ne putem astepta insa la o crestere exploziva a costurilor accidentelor auto grave in Romania, precum si la o pondere mai mare din PIB a acestora, corelata cu cresterea gradului de motorizare al populatiei. Pana in 2013, daca trendul actual se va pastra, aceste costuri ar putea ajunge la peste 600 de milioane de euro anual. O suma pe care Romania, in mod cert, nu si-o poate permite.

Urmărește Daily Business pe Google News