De ce informatia aceasta imi da o senzatie de deja-vu?
Si o alta curiozitate. Pana cand se va prelungi lipsa de reactie a reprezentantilor turismului romanesc la pierderea de turisti autohtoni?
Sunt semne ca lucrurile se mai imbunatatesc usor de la an la an pe litoralul romanesc, dar o situatie de criza n-are nevoie de peticeli, ci de o reactie blitzkrieg.
Nu un hotel renovat pe luna, ci 50 pe saptamana.
Este greu sa faci o strategie pentru asa ceva, mi se va raspunde. Corect. Dar lucrurile dificile le rezolvi, nu le amani, altfel mai devreme sau mai tarziu se intorc impotriva ta. Imaginati-va un turist roman care va castiga in cativa ani un salariu mediu de 2-3 ori mai mare decat astazi. Va mai merge el la Constanta doar pentru ca e mai aproape?