- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

De ce nu este coada la Prima Casa ?

09 Aug, 10:48 • Redactia DailyBusiness

Itzhac Covaliu
Economist

Prima Casa trebuie sa reprezinte un inceput de bun augur pentru perechile de tineri casatoriti care inca nu au copii, pentru familiile cu unul sau maximum doi copii. Prima Casa nu trebuie sa constituie un proiect imobiliar ci un proiect de realizare a visului romanului de a se lega prin intermediul acestui bun, de pamantul romanesc, de tara in care traieste, de asi vedea viitorul lui si al copiilor lui in Romania. Acesta trebuie sa fie scopul guvernului roman, iar Prima Casa reprezinta doar mijlocul prin intermediul caruia statul isi va realiza acest tel. Strategia guvernului roman trebuie sa cuprinda realizarea acestui deziderat sub toate aspectele:
1. Cedarea, in slujba realizarii acestui scop, de terenuri aflate in proprietatea statului.
2. Dotarea din bugetul de stat a acestor terenuri cu toata infrastructura necesara.
3. Proiectarea din bugetul de stat de cartiere de blocuri care sa raspunda cerintelor populatiei care reprezinta tinta acestei initiative.
4. Stabilirea pretului maxim de vanzare pe metru patrat suprafata construita.
5. Organizarea de licitatii rigide in randul societatilor de constructii, in care „produsul” final este deja definit de catre stat, pretul maxim deasemeni, firmele de constructii concurandu-se la oferirea pretului cel mai mic posibil, obligandu-se sa respecte strict planul.
6. In felul acesta, statul va actiona, nu ca monopol si nu ca dictatura, ci ca o forta a pietei libere, in slujba populatiei.
Doar atunci vom vedea coada la Prima Casa.

Urmărește Daily Business pe Google News