In vremea biblica la fel ca si astazi existau multi oameni fara minimul necesar pentru viata. Acum la fel ca si atunci, societatea se constituia a fi, in ansamblul ei, o imensa piata de exploatare pentru cei saraci si neputinciosi. In Biblie saracia nu constituie un ideal de urmat, ci reprezinta „o situatie pe care o datoram lipsei de credinta in Domnul”(Vladimir Peterca, Calea spre oameni, Editura Sapientia, Iasi, 2011, p. 47). Nu trebuie uitat ca patriarhul Abraham si inteleptul Solomon erau omeni bogati si nu li s-a cerut sa devina saraci. In Cartea Proverbelor, un om se roaga lui Dumnezeu sa ii dea cele necesare spre a avea un trai decent.
„Saracie sau bogatie nu-mi da ci da-mi sa mananc atata paine cata am nevoie
ca nu cumva dupa ce ma voi satura sa nu lepad de tie si sa spun: `Cine este Domnul?`
Ca nu cumva dupa ce voi saraci sa ma apuc de furat si sa iau iau in desert numele Dumnezeului meu! (Proverbe 30,8-9).
Asadar aici un om ii cere lui Dumnezeu sa il fereasca de saracie si bogatie pentru ca starea de bogatie sau de saracie ii pun la incercare credinta in Dumnezeu si il indeamna sa faca fapte imorale.
De precizat ca in limba ebraica,cuvantul sarac se exprima prin eleyon soup anaw redat in limba greaca prin ptoxos si in limba latina prin termenul pauper. La inceptul istoriei biblice saracia se incadra in domeniul social si se impuneau masuri pentru remedierea flagelului saraciei, dar treptat termenul a inceput sa dobandeasca o componenta sufleteasca,in sensul ca saracul „devine alesul lui Dumnezeu, receptiv la harul si binecuvantarea sa”(Vladimir Peterca, op. cit., p. 480). Prin urmare saracul se afla sub ocrotirea lui Dumnezeu, iar cine il dispretuieste sau loveste atrage mania lui Dumnezeu. In Vechiul Testament, se arata ca dupa stabilirea evreilor pe Pamantul Fagaduintei, s-au constituit mari latifundiari dar au aparut si saraci, adica acei fara pamant. S-au impus atunci cateva reguli pentru ajutorarea celor amarati si care arata ilustreaza principiul solidaritatii:
– „spice de grau si struguri sa lasati in urma pentru saraci” (Levitic 19, 8-10);
-„salariul lucratorului sa fie platit inainte de caderea serii” (Levitic 19,13);
– in anii sabatici sclavii isi puteau dobandi libertatea pierduta (Levitic 25, 1-55).
In Vechiul Testament exista chiar un profet al saracilor, Amos, care reuseste sa faca o analiza a cauzelor saraciei, o analiza economica valabila si astazi (in lumea moderna si posmoderna).
„Ei vand pe cel nevinovat pe bani, iar pe el sarac pe o pereche de incaltaminte Doresc sa vada pamantul pe capul celor sarmani si calca in picioare dreptul celor nenorociti” (Amos 2,6-7).
In Noul Testament exista notiunea de saracie spirituala. Despre saracia spirituala se vorbeste in Predica de pe Munte, Magna Charta a fericirii in sens evanghelic (Matei 5-7, Luca 6,1-36). Nu este uitat principiul solidaritatii nici in Noul Testament: Apostolul Iacob cere primilor crestini sa ii ajute pe saraci (Iacob 2,5-9). De asemenea in Biserica Primara din Ierusalim membrii comunitatii si-au vandut bunurile si au dat banii apostolilor pentru ca acestia sa ii ajute pe cei saraci. Isus prin Parabola Bogatului Nesabuit (Luca 12, 15 -21) se pronunta in mod clar imporiva lacomiei in afaceri: „Luati seama si va feriti de orice lacomie caci viata cuiva nu sta in prinosul ce-l are din avutiile sale”(Luca 12,15). De fapt actuala criza financiara in care se zbate intreaga omenire este provocata de setea de imbogatire cu orice pret care a dus la o criza morala avand la baza eul egoist. In toate timpurile, cei saraci constituie o prada usoara care poate fi exploatata pentru imbogatirea oamenilor setosi de avere. Apostolul Iacob este considerat aparatorul saracilor si arata cat de nedrepata este judecata omeneasca prin care omul este dispretuit pentru ca este imbracat in haine saracaciose.
„Daca ar intra in adunarea voastra un om cu inelul de aur, cu haine luxoase si ar intra si un om sarac cu haine ponosite,iar voi v-ati uita la cel ce poarta hainele luxoase si i-ati spune:`Luati loc aici`,iar celui sarac i-ati spune: `Tu stai acolo`sau`Tu stai la picioarele mele`”(Iacob 2,2-3).
Ii invit pe cititorii sa mediteze la spusele Apostolului Iacob si sa se gandeasca daca in viata lor nu au judecat oamenii dupa aparente.Concluzia este data de exortatia Eclesia in Europa, scrisa de Benedict al XVI-lea, in care se arata ca saracia bantuie lumea si este nevoie de solidaritate in sensul ca este esential „sa ne decidem pentru caritate” (Eclesia in Europa II) pentru ca omenirea sa nu se prabuseasca si sa se ajunga chiar la un nou razboi mondial.
Dr. Adriana Macsut