- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Dezvoltare durabila prin BIM

03 Jun, 15:39 • Redactia DailyBusiness

Incepusem sa va povestesc data trecuta despre BIM – Modelarea Informationala a Cladirilor. In contextul dezvoltarii durabile, BIM, in principiu, iti permite sa vezi si sa „simti” un proiect inainte ca acea cladire sa fie construita. De exemplu, se poate analiza digital energia necesara sau incarcarea statica. Cu ajutorul acestui concept, este posibila realizarea unui proiect bazat pe conditii si limite de operare, functionare si rezistenta reale.

Tehnologiile actuale nu mai constituie o piedica in calea realizarii unor proiecte sustenabile, cel putin in domeniul constructiilor. Mai degraba se simte nevoia unei schimbari de mentalitate in cadrul societatii, orientata mai degraba catre profituri pe termen scurt, in defavoarea economiilor importante obtinute in timp. Aceasta schimbare de mentalitate este absolut necesara pentru un progres rapid si adoptarea principiilor dezvoltarii durabile.

In acest moment, exista prejudecata conform careia cladirile cu consum redus de energie (green buildings) impun costuri mai ridicare de constructie decat cladirile standard. Iar aceasta nu este o perspectiva atractiva atunci cand motivul investitiei in construirea acestora este obtinerea profitului maxim intr-un timp cat mai scurt. Aceasta situatie nu este insa tocmai reala: cladirile cu consum energetic redus nu sunt cu mult mai scumpe. Diferenta majora intre metodele traditionale de constructie si cele sustenabile consta in tehnologiile si materialele utilizate, precum si in procesele de construire adoptate – nu neaparat in bani.

Urmărește Daily Business pe Google News