Este economia o stiinta morala? Aristotel, un reper modern

In acest articol imi propun insa investigarea indeaproape a pozitiei pe care Ricardo F. Crespo o asuma in dizolvarea unei controverse, dupa cum el insusi o numeste, zidita, nuclear, in jurul urmatoarei interogatii care serveste ca punct de plecare in intemeierea analizei sale: Este economia o stiinta morala?.

La o privire superficiala, economia, fara compromisuri, poate fi definita ca o stiinta esentialmente morala. O astfel de definire solicita insa prudenta intrucat confunda distincte conjuncturi morale cu statutul epistemologic de care se bucura stiinta economica (Ricardo F. Crespo, Controversy: Is Economics a Moral Science?, Journal of Markets & Morality 1, no. 2, October, 1998.). Atunci, cadrul stiintific corect pentru aceasta, pare sa fie, la limita, cel al unei stiinte practice clasice. Totusi, la acest nivel, economia nu se prezinta ca fiind reductibila la etica. 

Axarea pe rolul si functiile productiei a condus in timp insa la fundamentarea definitiilor materialiste ale economiei, numite astfel dupa Lionel Robbins. Aceste constructe izoleaza etica de economie, nesatisfacand pretentiile economistilor moderni care gasesc aceasta stiinta ca una a valorilor neutre.  Deloc intamplator, si Crespo recurge tot la o miscare de cotitura catre dimensiunea aristotelica, expunand urmatorul fapt: cand o actiune este privita din perspectiva unui agent, consider ca natura sa morala este inconvertibila, indiferent de caracterul intentional care sta la baza actiunii. Insa pentru a intelege acestea trebuie juxtapusa conceptia aristotelica a stiintelor practice tuturor conceptiilor moderne (ibidem).

Modelul aristotelic este unul mai putin exigent decat cel rationalist-modern, in masura in care stiinta practica recunoaste caracterul inexact al concluziilor sale, datorat contingentei actiunilor umane care deriva din libertatea si singularitatea lor. Intr-un anumit sens, aici se impune un proces evaluativ mult mai ferm: nu trebuie cerut stiintelor practice mai mult decat acestea pot livra in relatie cu natura subiectelor lor. 

La un anumit punct, Crespo il citeaza pe Keynes in incercarea de a suda o perspectiva aparte de asumare a economiei ca stiinta practica, amintind faptul ca notiunea de economie politica enunta faptul ca economia se prezinta ca stiinta politica menita sa descopere legile conexiunii cauzale si sa investigheze ce este generic numit varae causae (John Neville Keynes, The Scope and Method of Political Economy, Kelley & Millman, New York: 1963 [1890]). In acest sens, mentinand o anumita distanta, se constata in stilul propus de Crespo, ca stiinta practica nu este echivalenta cu etica. Etica este doar o stiinta practica din breviarul aristotelic. In incercarea de a demonstra caracterul de stiinta morala al economiei, ne trebuie ca aceasta sa fuzioneze cu etica. Economia e stiinta morala in masura in care e o stiinta practica (Aristotel, Etica Nicomahica, Editura Iri, Bucuresti, 2009).

Aparent, in postularea economiei ca stiinta morala pare sa joace un rol important dar nerecunoscut vadit, instrumentalizarea conceptului de tranzitivitate, pornind pe urmele rationamentului aristotelic: indiferent de actiune, mereu vom atribui acesteia un aspect etic. Daca actiunile umane sunt etice, si toate actiunile economice sunt actiuni umane, atunci economia are un continut etic latent.  In consecinta, proiectul dedicat analizei conditiilor de posibilitate si limitelor definirii economiei ca domeniu amoral in intentia de a expune o alta fata a economiei, ca stiinta practica si morala instituie mai degraba directia programului unei resemificari a conceptelor pivot de practica si moralitate care isi modifica resorturile intensionale odata postulate in dimensiunea stiintei economice, deplasand critica moderna In sensul reiterarii teoriei aristotelice a oikonomiei.

Aristotel viza prin traditionala oikonomia o stiinta a evaluarii vietii bune, oikonomike fiind totodata un concept atasat modelului politic. In Etica Nicomahica Aristotel admite ca principiul care regleaza cererea si normele, pretul si contraponderea este chreia, deci necesitatea economica, inteleasa ca un construct relativ, subiectiv dar intrinsec moral, conex prudentei si Intelepciunii practice. In multe privinte, viziunea aristotelica apare ca fiind moderna. Aceasta pune accentul pe consumator numai in termenii actiunii umane, singura diferenta resimtindu-se prin faptul ca in timp ce pentru economia moderna finalitatile sunt subiectiv determinate, Aristotel identifica un punct final al oikonomiei in consfintirea vietii bune, propunand ca instrument alegerea.

Intr-un cadru mai amplu, pot fi insa subsumate numeroase pozitii care par sa resusciteze terenul aristotelic intr-un spatiu modern si postmodern al asumarii economiei ca stiinta practica si morala. Pentru Smith, de pilda, economia politica vadeste caracterul unui legislator, ratiunea practica fiind definita in interiorul aparatului sau conceptual ca moralitate. Asemenea continuturi si nuante deschid progresiv catre o noua directie metodologica: este universal acceptat ca In economie investigatia pozitiva a faptelor nu este un scop in sine, ci se constituie in baza unei anchete practice in care considerentele etice au greutatea lor (Ibidem), potrivit lui John Neville Keynes.

Poate ca intr-o pelicula data pe repede-nainte dedicata canoanelor postularii economiei ca stiinta practica si morala o pozitie virulenta se regaseste in scrierile lui Kenneth F. Boulding, unde dictonul sa ne intoarcem apoi la economie ca la o stiinta morala, desi se naste dintr-o critica a nonsenului conceptului de libera valoare pare sa faca front comun cu o perspectiva mai ampla, potrivit careia economia semnifica o stiinta moral-sociala in care considerentele etice nu vor fi niciodata evitate sau puse in paranteze, dar vor fi sistematic interconectate de gandirea analitica (Kenneth F. Boulding, Economics As a Moral Science, American Economic Review, LIX, 1969). Poate ca incursiunea moderna a resemnificarii unei teorii aparent redusa la un spatiu elen antic al discursului afirma economia in fraiele unui construct moral si social deopotriva. Cata vreme vom da dreptate lui Roepke, sustinand ca pietele si concurenta sunt departe de a genera conditiile esentiale ale unei morale autonome, economia poate fi privita ca parte a unui aparat general cuprinzand etica, ordinea, legea, conditii naturale de viata si fericire, toate tinzand rand pe rand spre cunostinte economice( Roepke, op.cit.). Iar din acest punct, se isca o analiza mult mai…aspra, aruncand in aer intregul esafodaj al teoriei lui Robbins prin care economiei nu i se garanta un scop in sine. Ramane de vazut daca nu cumva, tocmai in virtutea concilierii in aceeasi sfera de discurs a termenilor de praxis si de moralitate, economiei i se poate justifica pe deplin caracterul de stiinta practica si morala care poseda un scop in sine, pastrand himera moralei autonome. La limita insa, aristotelismul ramane o perspectiva moderna prin resemnificarile sale.
Oana Camelia Serban