- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Este romanul intruchiparea harniciei?

23 Mar, 16:41 • Redactia DailyBusiness

Munceste oricat de mult, chiar si in weekend, este multumit de program, salariu si colegi. Cam acesta ar fi profilul angajatului roman, dupa cum rezulta dintr-un studiu al Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES).

Am ajuns sclavii muncii? Aceasta idee a fost tot mai des vehiculata in ultimul timp, in special dupa cazurile tragice Raluca Stroescu de la Ernst&Young, Alexandru Miristea de la Realitatea TV si Ramona Ciciu de la Ipsos, oameni care au murit pe fondul surmenarii la serviciu. Pe fondul, si nu din cauza, deoarece nu putem stabili ca decesele au fost provocate exclusiv de eforturile depuse in timpul orelor de lucru.

„Sa fim seriosi, nu sunt romanii harnici”, spun multi sceptici, astfel ca si studiul efectuat de IRES poate fi contestat pe mai multe directii:
* lumea sta la serviciu peste program, dar in general pierde vremea cu telefoane private sau conversatii pe mess;
* unii angajati urmaresc doar sa fie remarcati, in realitate nu fac nimic util in orele suplimentare;
* rezultatele studiului sunt false, multi subiecti si-au ascuns nemultumirile de teama ca daca afla seful ce au raspuns ii da afara.

Cea mai puternica obiectie poate fi „daca avem angajati atat de performanti si entuziasti, cum e posibil ca economia nationala sa fie in continuare la coada UE?”. Da, e posibil. Numerosi romani, de la culegatori de capsuni pana la programatori IT, au plecat in Occident si fac fata rigorilor din tari dezvoltate.

Evolutia economiei nu depinde numai de simplul angajat. Acesta poate fi la fel de eficient precum cel englez sau german, daca i se ofera un cadru unde sa isi manifeste aptitudinile: legi clare, fiscalitate stimulativa, competitie autentica, manageri obiectivi, care stiu sa recompenseze adevarata performanta.

Urmărește Daily Business pe Google News