Hm… Turism romanesc… Hm!

„Vezi ca nu scrie pe nicaieri Gradistea de Munte dar acolo trebuie sa ajungi de fapt. Cauti la iesirea din Calan un drum – chiar daca nu apare pe harta – care are indicator catre Bosorod. Ala duce la Gradistea.” Asta e o mostra de indicatii extrem de valoroase de la prietenul meu Radu, fara de care nu ma simteam in stare sa plec in excursie spre vestigiile istorice ale natiei romanesti din zone ca Orastie, Tismana, Hurezi.

Am executat cinci zile de experimente turistice intr-o arie din sud-vestul tarii, cuprinsa intre colturile trunghiului Baia de Arama – Hunedoara – Ramnicu Valcea, extrem de densa in vietuire si cultura straveche (pre)romaneasca. M-am intors mult mai destept despre cine e romanii si ce vrea ei, care este. Concluzia e ca ei chiar este si ar cam fi cazul sa si vrea.
Dar m-am mai intors si mult mai destept despre ce se intelege prin declaratiile de cateva zeci de ani incoace (ca nu sunt in culpa numai zecile astea doua din urma) despre potentialul turismului romanesc si despre cum turismul nostru o sa devina din potential, cinetic (scuzati ingineria) si o sa salveze el natia de la diverse chestii nasoale. Ei bine, de inteles din aceste declaratii e ca ele sunt declaratii. Orice alta potriveala cu realitatea e rarisima si accidentala. Am sa povestesc cat mai multe dintre intamplarile turistice – jumatate incantatoare, jumatate strigatoare la cer – ale ultimelor cinci zile, inainte sa le uit, pentru ca cred cu tarie ca (1) unele informatii vor fi de mare ajutor viitorilor calatori prin zona si ii poate scuti de niste tzepe si (2) … ramanem doar cu 1, era sa scriu ca poate aude cineva de la carma turismului si… si ce… lasati… ramanem cu 1.
Am sa va invit sa va inchipuiti din cand in cand, in parcurgerea intamplarilor, ca sunteti un turist dintr-o tara relativ civilizata si ati venit sa vedeti aceste locuri doldora de istorie si cultura dupa ce ati mai facut ceva calatorii similare si in alte parti ale lumii. Nu de alta, dar imi inchipui ca asta ar fi profilul sumar al turistului pe care ni-l dorim. Seici arabi sau abramovici rusesti nu cred ca are rost sa tintim iar burkinafasienii nu au ei bani de altele deci nici de cheltuit pe la noi… Intre aceste extreme ramane turistul decent si deja un pic umblat, venind pe la noi din tari ca Anglia sau Austria sau Romania; ar trebui sa cam semene intre ei turistii de acest tip din aceste tari, nu? Sigur, ultimii ar avea un avantaj – limba. Vom vedea insa ca nu ajuta radical la calitatea experientei turistice.

Pentru ca si ordinea parcurgerii e importanta pentru impresia artistica, voi prezenta episoadele pastrand cronologia. Azi, episodul Bucuresti – cabana Rotunda (la poale de Retezat):

Despre Bucuresti – Pitesti – Ramnicu Valcea nu e nimic de spus de care sa nu stiti deja prea destul. La Rm. Valcea am ales ruta aventuroasa si am luat-o spre nord, pe valea Oltului iar la Brezoi (sau aproximativ) am mai carmit o data, spre vest, pe valea Lotrului. Informatiile gasite in pregatirea excursiei povesteau despre un drum in stare relativ proasta (ce ar fi fost nou?) dar care parcurge o zona absolut incantatoare. Incantatoare au fost cu adevarat cheile Jiului de Est, pret de vreo 15 minute, chiar inainte de a intra in Petrila. Pana acolo, drum lung.
Am hurducait masina zdravan pe asfaltul bombardat pana la Voineasa fara sa ma uimesc prea tare de peisaj ca nu aveam de ce iar mai departe asfaltul a devenit amintire, savurata in rontait de macadam pe sub masina, la max 15-20 km la ora (plus praf daca nu aveti sansa mea sa ploua maruntel). Din sus de Voineasa, drumul (in devenire) face j’de mii de coturi pe marginea unei gropi (ca nu pot sa-i spun altfel) imense, probabil 2 km lata si 8 km lunga, prezentata romantic pe harti & stuff drept „Lacul Vidra”. Ea, groapa sau el, lacul era acum (si cam tot asa de muuulti ani) secata si pastreaza doar un parau prin mijlocul ei (suna tampit sa scriu prin fundul ei) depaaaarte, depaaaarte, jos in vale. Cu toate coturile mentionate, ocolirea gropii dureaza multi kilometri si mult mai mult de o ora. Semnalul la telefon devine prost de pe la Brezoi si apoi inexistent tot drumul intre Voineasa si Petrosani. Pe harti drumul e pe dreapta gropii, in realitate e tot asa doar ca pe stanga. Eh, detalii… De cand am parasit valea Oltului, zona inspira salbaticie si dusmanie fata de peisaj si de privitorul lui. Ce vezi in jur e zero barat interventie turistica, zone de padure deasa ca peria de te manca lupchii alternate cu zone cu abuz de interventie prin defrisari pe toate partile si in toate directiile de parca a tzopait si pe aici meteoritul dupa Tunguska. La un popas pe marginea gropii m-am mirat ametit despre cum se poate ca drumul sa coboare constant spre botul masinii iar raul din valea de alaturi sa curga spre coada masinii dar n-am stat sa dezleg paradoxul si i-am dat inainte spre un loc cu ceva de mancare si un suc.
Asa ceva apare abia dupa coada „lacului Vidra” si dupa cam inca 1 km de acolo, pe un pietris ca de rambleu de cale ferata, absolut remarcabil. Locul cu sucul pare singura carciuma intre Brezoi si Petrila, pe zeci si zeci de km, asa ca n-o poti rata. Pare, pentru ca dupa ce pleci constati ca mai e una pe stanga, dupa colt. Greu de spus care e mai proasta. Pot sa spun doar despre prima. E foarte dragut construita din barne in mijlocul peisajului post-catastrofa meteoritica din jur si membrii personalului acestui avanpost al turismului romanesc in miezul salbaticiei traiesc pe planeta lor. Si par fericiti. Cand coboara pe planeta noastra, o fac rar si ca sa iti spuna ce nu au din ce scrie in meniu adica cam tot ce ti-ai dori. Dupa stramosescul „Dar ce aveti?”, iti induc o falsa stare de confort spunandu-ti ca au ciorba de burta si ceafa cu cartofi prajiti. Nu e o veste rea. Devine o veste rea cand aduce ciorba de burta care e mult prea grasa si prea de alaltaieri. Ceafa e niste pulpa arsa scrum iar cartofii reci. Foamea e foame, nu stie de standarde turistice, asa ca am negociat cu nemultumire evidenta in atitudine sa-mi schimbe ceafa cu una mancabila si am capatat o bucata de carne ne-arsa dar sfaramata si greu identificabila pe porc. In concluzie, am plecat mai departe cam tot asa flamand cum am venit dar scapat de niste bani si cu o greata in bila care a tinut cateva ore si un no-spa. Cum drumul e unul singur, la vale spre Petrila, i-am dat inainte si iata ca reapar incet-incet urme de asfalt, fragmente de fost parapet pe marginea drumului, panouri ruginite si strambe, toate dandu-ti un cald sentiment de apartenenta la o specie care candva a modelat mediul ca sa-ti fie tie bine. Inca nu ti-e, ca asfaltul e varza, marcaje nu exista si semnal ioc dar macar te bucuri ca Dumnezeu s-a ingrijit si a lasat in aceste locuri de la capatul Jiului de Est o bucatica de peisaj cu chei si apa inspumata si vegetatie luxurianta care dau tare bine in poza in lumina de sase dupa amiaza. De la intrarea in Petrila si pana la iesirea din Petrosani nu trec mai mult de 30 de minute si, pentru ca a reaparut semnalul la mobil, am tras pe dreapta si am bagat o teleconferinta la birou.
De la Petrosani, dai-dai in sus spre sa zicem Simeria, pe un asfalt excelent de asta data, ca untul pe paine fara seminte. Drumul fasaie acuma sub roti ca pielea de pustoaica sub palma si, luat de placere, a condusului, am ratat cracificatia la stanga spre Rau de Mori, asa ca am intors mai sus romaneste peste banda continua si am corectat eroarea. Pentru ca obiectivul zilei urmatoare era lacul Bucura din Retezat, adica bocanci, pantaloni de munte, sapca, pelerina, lanterna, bidon, rucsac si trop-trop si gafff-gafff pe poteci de munte, telul serii era sa innoptez la cabana Rotunda sau cat mai aproape de aceasta. De ce „…la cabana sau cat mai…”? De ce nu mi-am planificat mai cu precizie excursia? Nu din vina mea si se va vedea mai departe ce si cum. Lacul Bucura e fix in mijlocul unui aproximativ # mai mare pe care il descriu crestele Retezatului. Acces decent catre el, poteci pornind din nord de la cabana Pietrele (cam 4-5 ore) sau din sud de la cabana Buta (5 ore sau mai mult) sau din punctul Poiana Pelegii, aflat pe ruta dintre Buta si Bucura si unde, dupa unele informatii confuze de pe net si neconfirmate de cunoscuti, parea ca se poate ajunge cu masina. Acesta promitea cel mai scurt drum mai sus, estimarile optimiste anuntand doar 2.5 ore de urcus de la Poiana Pelegii la Bucura. Cel mai apropiat loc de innoptat fata de Poaiana Pelegii este cabana Rotunda. Despre aceasta, am gasit cate ceva pe net, inclusiv numere de telefon. De la diversi operatori si chiar de la un satelit. La ele, zile de-a randul, nu a raspuns nimeni. Pe site e si un formular de contact sau rezervare. Foarte cool. Ca nu merge, eh, asta e, nu poti sa le ai pe toate. Bine ca macar au adresa de email asa ca am trimis un mail ca sa intreb de locuri si sa cer rezervare. Mesajul cred ca a ajuns pe planeta chelnerilor de la Vidra. Asa ca de-aia, fin’ca cum dricu sa vina Frantz in Retezat daca nu poate sa sune sa afle daca cabana exista si au locuri, de-aia mi-am facut eu planul pe baza de „…la cabana sau cat mai…”. Pentru Frantz e mai simplu. Nu vine de loc. Eu insa am perseverat.
Planul tactic a fost sa ocolesc pe trei laturi si jumatate (intai latura de la est, apoi cea din nord, apoi vest si jumatate din latura sudica) Retezatul. Suna complicat dar daca te uiti pe harta vezi ca nu ai multe variante. Tinta intermediara a fost lacul Gura Apei. Indicatoarele sunt rare si amplasate mereu dupa ce faci alegerea stanga-dreapta. Macar mi-au confirmat uneori ca am ales bine. Cand am fost nesigur, am aplicat principiul politic „Cand ai indoieli, alege dreapta”. Cand si dreapta a esuat (dupa cum s-a vazut), am intrebat. Nenea localnicul cu bicicleta a fost mereu foarte amabil si dupa „No, domnule draga…” mi-a explicat mai mult rar decat clar ce am de facut mai departe. La ultima bifurcatie, dupa Gura Zlata, cand deja realitatea nu mai semana chiar de loc cu harta, pe borna kilometrica de pe marginea drumului statea un pusti care vorbea la telefon. Am oprit, am dat geamul jos, am scos capul jumate iar el, fara sa se opreasca din vorbit si fara sa se uite spre mine, a facut enervat din mana semn ca „In sus, la dreapta, ce naiba, chiar la toti trebuie sa va spun?”. In acest mod simplu m-am catarat cu masina pe barajul de la Gura Apei si am intrat in zona despre care chiar nu am reusit sa gasesc anterior nici o informatie clara, sigura si confirmata. Prima dilema: drumul spre Rotunda e pe dreapta sau pe stanga lacului? Ca doua harti zic stanga, doua dreapta iar netul e vraiste. La fata locului, respectiv la capul lacului, am constatat ca da. E drum si pe stanga, si pe dreapta. Nimeni in jur ca sa intreb, ora pe inserate, drumurile par la fel de proaste, al din stanga e pe toate hartile de trei ori mai scurt, asa ca aleg stanga. 7 km cu intaia – a doua, cu strans din dinti si din amortizor si din bascula, pe pamant, pietre, gropi cu apa (norocul meu, destul de putina), pe drum lat cat o singura masina, cu stanci in stanga si lacul la 40 de metri adancime in rapa (ca si asta e cam secat) in dreapta, si apoi prin niste balarii cat un stat de om, m-au dus tot mai sus, pana langa cabana Rotunda. Am oprit cu mare usurare, si pentru mine si pentru masina. Cabana nu arata cum ma asteptam. Am mai umblat pe munti si pe la cabane iar asta nu arata ca altele si sigur nu arata ca ce ma asteptam eu de la o cabana in fundul pamantului, cum e de fapt. Ditamai casoiul, foarte frumos aranjat, curte mare cu gazon, cu loc de joaca berechet pentru copii, masa de biliard, mobilier super, decoratiuni de mare bun gust pe pereti facute cu super-dibacie de un suflet sensibil din pietre, licheni si crengi, cabanieri tineri si amabili, generatia urmatoare (Luca, 5 luni) deja in training ca sa preia afacerea tatalui. Camere mai aveau doua asa ca a iesit bine si asta. Cand am urcat in camera, mirarea a continuat si a dat de climax: confort de trei stele austriece nu romanesti, baie de top, dus cu figuri, prosoape adevarate, mari, albe si cu „Cabana Rotunda” din tesatura, ca la Hilton.
Pentru turistul care a biruit sistemul pana aici, in ciuda secretelor despre traseu bine pastrate de autoritatile din turismul romanesc, si fara sa se descurajeze pe drumurile de toate felurile, urmeaza bere, mancare, bere, televizor, bere, bere, culcat devreme ca maine e o zi lunga si incepe din zori.