Imi place sa las urme pe unde trec si aceasta preferinta imi atrage uneori antisimpatii. Prefer sa fiu tinut minte ca un om dificil, intransigent sau incomod decat sa fiu uitat. Insa destul despre mine…
Drumurile cele mai batatorite duc in spate probabilitatea cea mai mare de a fi urmate. Apetitul pentru experimentari noi poate scadea in momente tensionate, motiv pentru care alunecam inspre a imprumuta solutiile expertilor. „Nu-ti schimba serviciul pe timpuri de criza”, „cumpara acum actiuni pentru ca nu mai au unde sa scada”, „distreaza-te pana iti naste sotia, ca apoi nu mai apuci” sunt exemple de intelepciune conventionala care pot dauna grav gandirii.
Intelepciunea conventionala (o traducere exacta a expresiei „conventional wisdom”) reprezinta acel corp de cunostinte universal acceptate care ne parvin de obicei prin formulari de tipul „un grup de cercetatori americani au descoperit” sau „un studiu intreprins de oamenii de stiinta britanici”. Pacatul maximal savarsit de inteleptul conventional este faptul ca nu examineaza critic „adevarurile” respective si se lasa dominat de inertie refuzand dovezi care contrazic afirmatiile neverificate.
Interventia paradoxala lucreaza exact contra intelepciunii conventionale si presupune o mutare care contravine maximal asteptarilor. Ea vine la pachet cu o supradoza de risc in fuctie de modul in care este indusa. In primul rand interventia paradoxala nu este o solutie finala, ci un mod de a intrerupe un pattern, de a dezechilibra o stare de fapt pe care dorim sa o schimbam. In scenarii care deja sunt familiare, situatii care stii unde duc si in care constati ca reactia ta este aceeasi este vital sa faci deliberat altceva, poate chiar si ceva aparent stupid, pentru simplul beneficiu de a sparge cliseul.
Un exemplu practic il regasim in situatia rarisima in care cineva plonjeaza cu masina intr-un lac. Intelepciunea conventionala ne impinge sa incercam sa deschidem portiera cu orice pret pentru a scapa din masina care se scufunda, lucru imposibil datorita diferentelor mari de presiune intre interiorul si exteriorul masinii. Interventia paradoxala in cazul de fata este coborarea geamului lasand sa intre o cantitate de apa suficienta (fara a ajunge la inec), dupa care portiera se va deschide probabil mai usor si putem iesi.
Interventia paradoxala are sanse mari sa produca un soc, un moment de pauza, sa nasca intrebari, intrebari care activeaza resurse mai putin constiente si astfel sa apara ceva nou in proces. Repet, nu este o solutie in sine, ci doar o modalitate de a evita drumul batatorit care ne atrage, ducand poate la salvarea celui care vede coaja de banana pe trotuar si isi spune „Of Doamne, iar o sa cad!”