Ieri am avut parte de o evolutie mixta a pietelor de capital. Prima parte a zilei a fost dominata de anuntul potrivit caruia China a redus nivelul dobanzii de referinta, iar Spania a reusit o licitatie de obligatiuni de stat.
Ca headline stirile sunt pozitive, insa pot fi privite si un pic altfel: In trecut de multe ori datele economice din China au fost eliberate „”pe surse” mai devreme asa ca presupun ca aprecierile burselor din ultimile zile sunt si pe fondul includerii scaderii de rata, stire care a fost disponibila doar pentru unii.. Referitor la Spania, intr-adevar aceasta a vandut toata suma propusa, dar aceasta a fost cea mai mica licitatie din 2004, iar dobanda a fost peste 6% desi o mare parte din scadente au fost sub 3 ani. Din punctul meu de vedere nu conteaza daca Spania reuseste sau nu sa vanda pentru ca dobanzi de 6 sau peste sunt nesustenabile pe termen lung.
Finalul zilei a fost insa negativ fiind marcat de discursul presedintelui FED in fata congresului care nu a facut nici o referinta la un eventual program de stimulare monetara care ar urma sa fie implementat rapid. In timpul audierilor, pretul aurului a inregistrat scaderi puternice, tragand in jos toate pietele financiare. Spre finalul zilei, agentia de Rating Moody’s a scazut calificativul Spaniei cu trei trepte, sub investment grade.