Cum treci de eoliene, apar zidurile cetatii medievale de la Kaliakra, instalata pe stanci abrupte, ce creeaza o prapastie de 70 de m fata de mare. Numele cetatii este grecesc si inseamna promontoriu frumos.[img=303] Camp de plante decorative[/img]
Inainte sa intri, te uiti dupa delfini, daca nu ai norocul sa ii vezi, te multumesti si cu niste pescarusi. Apoi urci pe ziduri pentru a ajunge la o mica bisericuta, creata in piatra, iar privirile iti sunt atrase de un scafandru care se odihneste la baza stancii. Il iei ca pe un semn ca la Kaliakra e loc si pentru pasionatii de scuba diving. Paraclisul adaposteste un mormant simbolic al Sf. Nicolae, care ar fi fugit de turci, iar Capul Kaliakra a fost creat de Dumnezeu, prelungind pamantul pentru a-l scapa cu viata.
[img=305] Scuba diving[/img]
Ai ragaz sa cobori pentru a face o fotografie la o poarta a indragostitilor, avand ca decor marea si sa urmaresti un grup de tineri ce se amuza in fata unei statui reprezentand un arcas, al carui arc seamana mai mult cu o banana.
Despotul Dobrotici sau Dobrotita a ridicat cetatea pentru a muta capitala de la Kavurna la Kaliakra si a fost conducatorul regiunii intre 1354 si 1386. El a cucerit Dobrogea pana la gurile Dunarii, dandu-i si numele acestei regiuni. Nobil bulgar din dinastia Terter sau vlah pentru altii, a mai fost considerat si turc crestinat. [img=306] Statuie arcas[/img]
Cea mai populara legenda legata de Capul Kaliakra spune ca 40 de fecioare si-au legat parul impreuna si au sarit in mare, pentru a nu fi prinse de turci. Stancile de care s-au izbit apar in apropierea scarii care coboara in mare.
Daca nu ramai sa gusti pestele de la restaurantele din cetate este pentru ca iti vei continua drumul spre Dalboka. Desi ai auzit de acest loc, nu il gasesti cu usurinta, dar orice localnic te va indrepta spre el. Ferma de scoici de la Dalboka are un restaurant cu mese lungi acoperite cu fete de masa albe, fluturate de vant spre mare, de parca s-ar pregati de nunta, sarbatorita cu midii cu orez, ciorba de peste si midii la gratar.[img=308] Loc considerat sfant, la Kaliakra[/img]
Savurezi mancarea, cu un ochi la mare si unul la marinaresele care iti schimba repede felurile din fata, pana ce, ca sa te convingi cat ai putut manca, faci o fotografie la muntii de cochilii si resturi de peste.[img=307] Aici tu esti[/img]
44% din teritoriul Bulgariei este folosit pentru agricultura si se situeaza in topul mondial al unor produse agricole ca anasonul – pe locul al saselea, carnea de magar – pe locul al saptelea, floarea soarelui – locul al 11-lea, cerealele NES („cereale exotice”) – locul al-12 lea, capsunile si laptele de oaie – locul al 13-lea, laptele de bivolita si pepenii – locul al 14-lea.[img=309] De cumparat vara pentru iarna[/img]
Bucataria Bulgariei este cunoscuta pentru salate, produsele din lapte si o varietate de vinuri si bauturi alcoolice, ca rachiul, mastika si lichiorul de menta. Supa cu castraveti, tarator este specifica, din patiserie este cunoscuta placinta cu branza bulgareasca banitsa care se serveste cu iaurt, ayran sau o bautura din mei fermentat, numita boza.
In primul trimestru al anului 2009 s-a schimbat structura turistilor care viziteaza Bulgaria. Grupurile organizate de turisti din Rusia au scazut cu 16.6%, dar a crescut numarul vizitelor turistilor pe cont propriu cu 50%.