Malpraxis medical si despagubiri. Decizie importanta a Curtii de Apel Bucuresti

In momentul in care ne adresam unui medic pentru un tratament, o facem convinsi ca, la finalul intalnirii sau la finalul tratamentului, vom obtine starea de sanatate dorita. Ceea ce, in marea majoritate a cazurilor, se si intâmpla, din fericire. Exista, totusi, o categorie de persoane pentru care lucrurile nu merg chiar atât de bine si pentru care contactul cu sistemul medical se transforma intr-un veritabil cosmar. Acele persoane pot fi victimele mai multor tipuri de erori medicale, tratamente stabilite gresit, erori in timpul operatiilor chirurgicale, transfuzii gresite de sânge, obiecte uitate in trupul pacientului, boli contactate chiar in spital, etc. Pretul platit de acel pacient pentru aceste greseli medicale incepe de la o simpla cicatrice, durere sau chiar pierderea unui organ si pina la dezabilitati temporare/permanente si chiar deces. Urmeaza perioada de recuperare fizico-psihologica a pacientului, care poate fi lunga si anevoioasa. Uneori recuperarea necesita internari repetate, alte interventii chirurgicale, care il pun pe om in situatia pierderii locului de munca, a generarii de suferinta indelunga atât lui, cât si familiei. Si atunci intra in scena polita de asigurare pentru raspundere profesionala, sau, cum este mai cunoscuta, polita de malpraxis. Intra in scena avocatul. Si instanta de judecata. Si mai intra, de cele mai multe ori, o polita de asigurare de o valoare prea mica pentru a acoperi daunele produse si solicitate. Deoarece, de cele mai multe ori, personalul sanitar incheie cea mai mica asigurare de malpraxis; in acest caz se despagubeste numai costul privind operatia necesara in cazul in care pacientul a avut parte de prejudicii, neacoperindu-se si prejudiciile morale si cheltuielile de judecata, ignorând astfel riscul la care se supun in practica medicala. Pagubele materiale reprezinta doar contravaloarea medicamentelor si spitalizarea, care, in România, au valori mici si pentru care nimeni nu a facut un calcul real. Dauna morala reprezinta despagubirile cerute, intrucât boala s-a prelungit ori bolnavul nu si-a mai putut desfasura activitatile in mod normal ori i-a produs invaliditate temporara sau definitiva. Primele de asigurare sunt relativ mici, mergand de la 15 pâna la 150 de euro, in cazul chirurgilor. Sumele asigurate, pe care firma de asigurari trebuie sa le plateasca celor vatamati, variaza si ele, intre 20.000 si 150.000 de euro (in cazul chirurgilor). Asa incât, alaturi de personalul sanitar, este chemata in instanta si unitatea medicala. Recent a fost pronuntata o decizie extrem de importanta, extrem de folositoare ca jurisprudenta in dosare similare. Astfel, Curtea de Apel Bucuresti a hotarât ca spitalele raspund solidar cu medicii angajati in cadrul lor pentru calitatea actului medical precum ?i pentru culpa medicala. In speta, spitalul a fost obligat la plata daunelor materiale si morale catre partea vatamata retinandu-se ca „medicul a procedat pe de o parte incorect, din punct de vedere al procedeului defectuos de sutura, din rapoartele de expertiza medico-legale efectuate in cauza (…) rezultand ca fistula recto-vaginala a fost cauzata de modalitatea de aplicare a firului de sutura care a inclus si rectul, iar pe de alta parte, acesta nu a procedat conform regulilor prevazute pentru asistenta medicala a bolnavilor la externare, aceea de a efectua un control inainte de a permite externarea par?ii civile. In acest sens, Comisia Superioara Medico-Legala din cadrul INML a constatat ca inculpatul nu a exercitat o supraveghere atenta, eficienta a pacientei, in foaia de observatie nefiind consemnata nici o examinare locala la externare, dupa na?tere, acest fapt constituind o eroare de conduita medicala. Ca atare, inculpatul a actionat gresit nu numai din punct de vedere terapeutic, domeniu in care isi pastreaza independen?a conform dispozitiilor legale, ci si prin nerespectarea normelor si procedurilor cu privire la pacientii internati, adica in calitatea sa de angajat al spitalului.” Astfel, din interpretarea dispozitiilor Legii nr. 3/1978 in vigoare la data comiterii faptei (art. 30, 58, 71, 77) rezulta ca „medicul raspunde de calitatea asistentei medicale acordate si are obligatia sa asigure asistenta medicala permanenta a bolnavilor pe care ii are in ingrijire, iar spitalul aplica tratamentul medical complet – curativ, preventiv si de recuperare – individualizat si diferentiat in raport de starea bolnavului, natura si stadiul evolutiv al bolii, neexistand practic o delimitare intre atributiile medicului si cele ale spitalului ca entitate juridica. Din succesiunea de dispozitii legale privind organizarea si functionarea spitalelor rezulta ca atat la data comiterii faptei cat si in prezent unitatile spitalicesti raspund pentru calitatea actului medical precum si pentru culpa medicala. In acest sens, dispozitiile art. 4 din Legea 146/1999 privind organizarea, functionarea si finantarea spitalelor nu pot suferi interpretare: “Spitalul raspunde, potrivit legii, pentru prejudicii cauzate pacientilor, inclusiv din culpa medicala, stabilite de catre organele competente”. De asemenea, potrivit art. 168 al. 2 din Legea 95/2006, ulterioare Legii 270/2003, „Spitalul raspunde, in conditiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condi?iilor de cazare, igiena, alimentatie si de prevenire a infectiilor nozocomiale, precum si pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacientilor”. Totodata, Curtea a apreciat ca nici art. 642 alin. 2 ?i 3 din Legea 95/2006 in care se arata ca personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament; Personalul medical raspunde civil si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor prezentului titlu privind confidentialitatea, consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale „nu exclude raspunderea spitalului ca parte responsabila civilmente, ci instituie independenta prescriptiilor medicale ale personalului medical (de altfel, existenta si la momentul comiterii faptei) si raspunderea pentru prejudiciile pe care acesta le cauzeaza, fara a exclude in mod expres raspunderea spitalului ca si comitent si fara a exclude in mod expres calitatea de prepus a medicului.” (…) „Medicul actioneaza ca prepus, in acele situatii in care este pusa in discutie indeplinirea ori neindeplinirea unor indatoriri de serviciu care, chiar daca nu sunt straine de asistenta medicala, sunt stabilite prin regulamente savarsite independent de natura tratamentului prescris, cum ar fi de exemplu efectuarea vizitelor si contravizitelor, iar in spe?a, nesupravegherea eficienta a lehuzei in perioada post-partum imediata si tardiva in sectia de obstetrica-ginecologie. (…) In aceste conditii, inculpatul a actionat incorect din punct de vedere al tratamentului aplicat, dar si prin nerespectarea regulilor de acordare a asistentei medicale pacientilor internati in spital, in calitate de angajat si prepus al acestuia, provocand un prejudiciu partii civile, situatie in care sunt incidente dispozi?iile art. 1000 al. 3 Cod civil ( s.n. – art. 1373  din actualul Cod Civil), iar potrivit dispozitiilor legale in vigoare atat la data comiterii infractiunii cat si in prezent, expuse anterior, spitalul raspunde pentru prejudiciile cauzate pacientilor de catre medici.”  (Decizia penala nr. 200 din 2 februarie 2012 pronuntata in recurs de Sec?ia I-a penala, cauze penale cu minori si de familie a Cur?ii de Apel Bucuresti avand ca obiect vatamarea corporala din culpa/art. 184  C.P., judecatori: Mariana Constantinescu, Raluca Morosanu si Stan Mustata) Desi victimele care actioneaza in justitie pentru a fi despagubite sunt privite de catre medici si asiguratori drept persoane aflate in cautarea unor castiguri materiale fabuloase, realitatea este ca acea persoana a fost vatamata nu intr-un accident, ci ca urmare a actiunilor unui specialist, actiuni care nu s-au ridicat la gradul de profesionalism cerut. Iar greseala intotdeauna se plateste. Mai ales greseala care provoaca altuia suferinta.  

Surse bibliografice:
1.      Decizia penala nr. 200 din 2 februarie 2012, publicata pe site-ul www.juridice.ro , accesat la data de 06.09.2012
2.      COSTACHE, Mihai – Malpraxisul medical vazut prin ochii unui avocat, 2012, www.juridice.ro