O tara care nu crede in parlamentarii sai nu este pregatita sa traiasca mai bine. Ne-am obisnuit sa ne invinuim tot pe noi – „avem conducatorii pe care ii meritam” – in loc sa ne incapatanam sa vanam neghina printre boabele de grau si s-o aruncam la gunoi, chiar daca asta inseamna probabil inca 10 ani de acum incolo de munca migaloasa. Exista insa semne bune.
Un Parlament plin de incompetenti care citesc ziarele pe laptop a dezvoltat in randul populatiei, in timp, cel mai pagubos sentiment: nu revolta, nu solidaritatea, ci indiferenta. „Dorm toata ziua pe scaune”, ne resemnam, in timp ce guvernul conduce tara prin ordonante de urgenta care se bat cap in cap. Ne-am obisnuit sa platim din banii nostri doua camere (mai precis dormitoare) parlamentare de la care nu asteptam nimic in schimb, sau cel putin nimic bun. Totusi, lucrurile au inceput sa se schimbe.
Pentru ca 20 de ani de hibernare la locul de munca nu se incheie pur si simplu de la sine, factorul care da semnalul desteptarii nu provine din interior, ci tot din exterior, adica de la populatia spectatoare. Care incepe sa nu mai fie doar spectatoare.
Primul pas, foarte timid si aproape pe loc, a fost introducerea votului uninominal. Dupa contestatii aprige (v-am spus ca somnorosul nu vrea sa se trezeasca de buna voie, deci trebuie sa te lupti putin cu el pana ii torni o cana de apa rece in cap), am reusit sa cream cadrul. Mai lipsea initiativa, hotararea populara de a face uz in folosul cetateanului de aceasta facilitate neasteptata. Totul se intampla intr-o societate in care practic nimeni nu raspunde de faptele proprii, asa ca de ce ne-am apuca sa ii tragem la raspundere tocmai pe parlamentari, nu?
Si totusi a inceput sa se intample. Stiati ca parlamentul publica online listele cu numele celor care voteaza si felul cum au votat? Unele ziare (printre care si noi) au inceput sa citeasca aceste liste si sa faca conexiuni. Nu cumva X a promis ceva si a votat altceva? Ia sa il tragem noi putin de urechi.
De aici a mai fost doar un pas pana au inceput sa se trezeasca cei mai putin somnorosi dintre cetateni. Scandalul dintre banci si clienti se dovedeste un bun prilej pentru dezmortire. Grupurile de clienti nemultumiti se informeaza minutios, sunt la curent cu componenta exacta a comisiilor parlamentare care discuta modificarea ordonantei cu privire la credite, trimit scrisori punctuale catre politicieni si le reamintesc ca se afla acolo pentru a le reprezenta interesele. Mai nou, au inceput chiar sa mearga sa asiste la sedintele din Parlament. Cum sa mai atipesti domnule cu atatia nepoftiti in jur?!
Odata pornit, bulgarele se rostogoleste mai departe. Au inceput sa se trezeasca, de voie-de nevoie, si unii dintre parlamentari. Ceva mai isteti decat ceilalti (deocamdata mi-e greu sa folosesc cuvantul „cinstiti”), acesti politicieni au inteles ca raspunderea nominala nu este doar un dezavantaj, ci poate sa aduca voturi. De aici, apar luari de pozitie tot mai vehemente si chiar, culmea, initiative legislative gandite special sa ajute cetatenii.
Ce-o fi cu ei? – ne intrebam, zambind pe sub mustata. Dar trebuie sa nu uitam ca toate astea se intampla 99% datorita noua, nu lor. Reflexele comuniste, in care functionarul public este seful, iar cetateanul este sluga, sunt departe de a se fi stins. Efortul social (al cetateanului si al societatii civile) de a-i trage de maneca pe politicieni trebuie sa se inzeceasca de acum inainte. Masa critica inca nu a fost atinsa, si daca ne intoarcem la somnul ratiunii, monstruletii din Parlament se vor schimba inapoi in monstri sinistri.
Jurnalisti, ONG-uri, patronate, oameni de afaceri, oameni simpli, aveti cuvantul. Informati-va cine si cum voteaza si trageti-i de maneca. Faceti tam-tam, trimiteti o scrisoare, sunati un prieten, transmiteti mai departe exemplele bune si pe cele rele. Numai asa isi vor aminti ca existam.