Pe o ploaie care aproape ca te face sa iei metroul, ai norocul, daca intrebi cum sa ajungi la vechea cetate, sa ti se raspunda chiar in romana. Sunt multi romani care lucreaza in Germania, iar localnicii au mai invatat cate ceva de la ei sau chiar au vizitat Sibiul.
La cetate e bine sa urci seara, cand tinerii isi dau intalnire pe ziduri, dar daca n-ai ajuns atunci, ziua e perfect. In felul asta nu vei rata privelistea acoperisurilor rosii, rezervata de obicei celor care se incumeta sute de scari, pana in varful turnurilor de cetati, biserici sau primarii. [img=152]Poarta cu blazonul Nurnberg-ului[/img]
Dupa lungul tunel care-ti deschide intrarea in cetate, in curtea interioara a castelului gasesti copacul vietii si blazonul orasului, gravat pe poarta de lemn, pentru a o innobila. Castelul a fost prima data atestat in 1040 de imparatul Heinrich al III lea si a fost resedinta pentru toti imparatii Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana.
Asezarea geografica, la intalnirea principalelor rute comerciale si peregrinarile la moastele Sfantului Sebaldus, patronul ocrotitor al orasului au fost principalele lucruri care au transformat orasul Nuremberg intr-unul dintre cele mai importante din imperiu.
Bazilica Sf. Sebaldus este realizata de arhitecti din scoala familiei Parler, care a avut influenta si in constructia Bisericii Negre din Brasov. Bazilica de cult catolic este cea mai veche din Nurnberg si aici sunt pastrate moastele sfantului Sebaldus.[img=151]Vedere de la cetate[/img]
In casele, jumatate din piatra, jumatate din lemn artistii si mestesugarii tin work-shopuri pentru copii si turisti. Poti asista la munca artistilor, fie ca e vorba de gravori in sticla si lemn, olari, prelucratori de piele, cositor, aur si argint si poti cumpara operele abia iesite din imaginatia lor. Targurile continua pe malul raului Pegnitz si te duc astfel pana la azilul Sfantului Spirit, fost stabiliment pentru bolnavii de ciuma si lepra.[img=153]Jucarii Nurnberg[/img]
Traditional in Germania, omul de lemn numit Rauchermen sau Smoking Men isi alimenteaza pipa cu tamaie si decoreaza, in acelasi timp casa. Tamaia era odata un dar pentru regi, iar oamenii cred ca arderea ei alunga spiritele rele. Un barbat fumator, fie el om obisnuit, erou sau meserias isi scoate un picior pentru a te lasa sa introduci un con de tamaie intr-o portiune de metal si sa il aprinzi. Pretul norocului: de la 60 la 250 de dolari.
Tot ce este nou in domeniul jucariilor si furnizorii importanti pot fi gasiti la targul din Nuremberg , cel mai vestit din lume. 1 milion de jucarii, multe dintre ele noutati si mii de expozanti din peste 60 de tari au putut fi intalniti la targul de la Nuremberg din februarie 2009. Germanii sunt lideri in vanzarile de jocuri si puzzle-uri, cu o cota de piata de 16.9%, urmati de francezi cu 13.7%. Jucariile de exterior au fost preferatele anului 2008, pentru descoperirea naturii si pentru exercitiul fizic, avand potential de crestere in urmatorii ani.