- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Juridic

Paine si stenograme

23 Oct, 10:43 • Redactia DailyBusiness

Diverse discutii transcrise intre mai marii zilei ajung cu regularitate in presa in ultimii ani. Vorbe mai mult sau mai putin importante, scandaloase ori nevinovate, insa intotdeauna cu replici „colorate” care prind la public. Publicul rade, comenteaza, isi pune cateva intrebari (prea putine si nu cele corecte) si apoi schimba subiectul. Pentru ca nici nu exista de fapt un subiect.

Adevaratul subiect este colateral, insa mult mai important decat ce se discuta in stenograme. Si ca sa il descoperim, ar fi nevoie sa raspundem la cateva intrebari.

1. Cine strecoara stenogramele catre presa?
Piesele din dosare aflate in desfasurare nu ar trebui sa ajunga in spatiul public. Ca se intampla odata, ok, poate un ziarist si-a facut treaba foarte bine si a reusit sa puna mana pe niste documente. Dar cand devine o obisnuinta, e bine sa te intrebi „cui foloseste”.

2. De ce ajung stenogramele la presa?
Intotdeauna cineva are ceva de castigat din expunerea publica a acestor discutii private. Cazul cel mai recent, al discutiilor dintre Vantu si angajatii lui din trustul Realitatea, serveste unui scop politic: expunerea lui Vantu ca „mogul” care manipuleaza. Ca intreaga presa este astfel decredibilizata devine doar un amanunt, o „pierdere colaterala”.

3. De ce publicarea stenogramelor nu are urmari concrete?
Razboiul vorbelor interceptate si apoi publicate nu se concretizeaza in condamnari, amenzi sau alte masuri concrete. De ce? Pentru ca intentia celor care scapa stenogramele in spatiul public nu este asta. Scopul lor final nu este restabilirea ordinii de drept, ci doar „aratatul pisicii” catre cealalta tabara. Este o tatonare continua, intre adversari la fel de corupti, pardon, puternici, care se mai imbrancesc din cand in cand dar nu indraznesc sa sara la bataie pentru ca stiu prea bine ca daca unul cade, nici celalalt nu se va simti prea bine – doar amandoi sunt din acelasi aluat.

Raspunsul la aceste intrebari devoaleaza adevaratul subiect. Poporul primeste (tot mai putina) paine si (spre compensatie, tot mai multe) stenograme, in timp ce puternicii zilei isi regleaza conturile, pentru ca la final sa isi reinnoiasca juramintele de fidelitate unii fata de ceilalti. De aceea de atatia ani dosarele unor Nastase, Ridzi si altii ca ei, carora opinia publica le-a lipit pe frunte eticheta de corupti, sunt uitate prin sertare.

Cand vom sti ca lucrurile incep sa se indrepte? Cand vom avea mai putine stenograme, mai multi procurori onesti si mai multe condamnari de nume grele.

Urmărește Daily Business pe Google News