Stiti cine e de vina ca traversam una dintre cele mai acute crize din istorie, ca milioane de oameni si-au pierdut locurile de munca, iar unii chiar s-au sinucis de disperare? Telefonul.
Daca micuta masinarie inventata de Alexander Graham Bell si-ar fi facut datoria, banca Lehman Brothers nu ar fi falimentat in septembrie anul trecut, efectul in lant nu s-ar mai fi produs, iar lumea ar fi trait la fel de bine ca inainte. A fost suficient ca in doua situatii-cheie, telefonul sa nu ajute la comunicare si economia mondiala s-a prabusit.
Intr-una din cele doua situatii, Hank Paulson, pe atunci secretar al Trezoreriei americane, nu s-a inteles cu Alistair Darling, ministrul britanic de Finante. Desigur, telefonul poarta intreaga responsabilitate, probabil a functionat cu bruiaje, altfel nu putem explica faptul ca doi oameni cu functii atat de importante au auzit altceva decat si-au spus, mai ales ca au aceeasi limba materna.
In celalalt caz, simpaticul batranel Warren Buffet nu a stiut sa aceseze casuta vocala. Din acest motiv, nu a mai receptionat ce i-au transmis cei de la Braclays, care ar fi putut sa salveze Lehman Brothers. Fireste, tot telefonul este vinovat, pentru ca are din constructie un sistem complicat de ascultare a mesajelor. Atat de complicat incat nici macar un miliardar de talia lui Buffet nu s-a priceput sa-l foloseasca.
Cine vrea sa apere telefonul de aceste acuzatii ar putea aduce in discutie un singur contraargument: criza a fost provocata de un duh rau, puternic, nemilos si suparat pe toata planeta, deci e pueril sa credem ca un simplu obiect cu emitator si receptor ar mai fi contat intr-un asemenea conflict.