Tanar talentat, capabil, performant, nu caut nimic, doar ma laud

In Jocul negarii nu am oferit nici o solutie, am incercat doar sa desfiintez o practica curenta pe care o gasesc nesanatoasa. Iesind un pic din sfera criticii, in randurile de mai jos voi creiona cateva realitati practice. Vom lua un personaj ipotetic pe care il vom numi generic Laurentiu.

Laurentiu este (dupa cum titlul sugereaza) un tanar talentat, capabil, performant. Aproape de a doua schimbare a prefixului dupa majorat, a consumat de ceva timp entuziasmul schimbarii celui de al n-lea job. Este toba de carte, hartanit prin multinationale, satul de consultanti expati scumpi la vede la propriu pentru ca de multe ori singurul beneficiu al prezentei lor este o figura noua, cat despre costurile acestei forme de entertainment…

Laurentiu are o problema in schimb: este constient de propria lui valoare. Pe langa inteligenta scolastica are si o inteligenta sociala peste medie. Simte repede cand nu se afla la locul cel mai prielnic scopurilor sale personale. Firma la care el este manager are un client strategic care este deocamdata multumit pentru ca Laurentiu conduce o echipa care tine in spate nevoile clientului, atat la propriu cat si la figurat daca analizam calitatea unora din solicitarile primite. Tentativele de a discuta cu echipa de management au primit o ureche surda, motiv pentru care Laurentiu a decis sa joace pasiv-agresiv.

In primul rand se duce periculos de des la interviuri. Nu acele interviuri pe care vi le imaginati, in care el ar veni dintr-o pozitie a celui care cauta sa fie acceptat. Din contra, Laurentiu este curtat prin cativa headhunteri de mai multe firme prestigioase. La un moment dat numaram 4 firme mari care i-au propus sa lucreze pentru el. Laurentiu isi face un shortlist de companii pentru care se gandeste sa lucreze. I-am sugerat sa le anunte telefonic vestea cea buna: Felicitari, v-am sunat sa va anunt ca sunteti in lista scurta a companiilor pentru care s-ar putea sa lucrez.. La fiecare interviu evalueaza rapid acele semnale timpurii care ar trada pattern-uri cunoscute ale unui mariaj lucrativ scurt.

In al doilea rand a decis sa nu mai lupte. Nu veti mai fi avertizati din timp asupra riscurilor, pentru ca Laurentiu a decis sa joace pasiv-agresiv.

Ce nu stie compania pentru care el lucreaza in prezent este ca Laurentiu ii va parasi foarte curand. De asemenea, vestea ii va prinde pe picior gresit si foarte probabil vor simti golul plecarii destul de dur intr-o prima faza, le dorim succes in aplicarea strategiei smoke and mirrors.

Contrar promisiunilor de la inceputul articolului, nu voi oferi solutii. In schimb imi vin cateva intrebari interesante:

Cand a fost ultima data cand am facut un succession planning pentru pozitiile critice din companie? Cand a fost prima data cand am identificat vreodata pozitiile critice din companie?

Cat de mult stim despre angajatii nostri apropos de ce ii motiveaza, ce ii determina sa se identifice cu problemele noastre?

Cand am premiat cel mai recent solul care aduce vesti proaste din timp?

Cat de mult din masa de informatie traficata in companie este captata intr-un container accesibil si altora? Sustinem cultura impartasirii practicilor de succes sau recunoastem ca fiecare isi face treaba in felul sau?

Trebuie sa alegem daca imbratisam dictonul fericiti cei saraci cu duhul sau invitam vestile proaste atata timp cat ele sunt reale. De acord, nu ii poti face pe toti fericiti, insa cine a propovaduit dictatura extazului corporatist generalizat?

Cunoaste-ti superstarurile. Ei sunt cei care vor face businessul tau profitabil, si tot ei sunt cei a caror plecare te va durea ca un rinichi extirpat. Intamplator ei sunt si cei mai volatili, in ideea in care au cele mai multe grade de libertate. Nu au timp sa caute joburi, insa joburile ii cauta intens.

Intreaba-i ce asteptari au de la tine. Asuma-ti riscul de a deschide cutia Pandorei. Hainele noi ale imparatului nu arata decat cat de gol esti in fata inevitabilului. Nu este o postura lipsita de putere sa verifici nevoia celui care trage la vasle in aceeasi barca cu tine. Este o acceptare a realitatii, a raportului de forte. Tu ai nevoie de ei si de asemenea ei au nevoie de tine. Ca atunci cand te duci la stomatolog, te asezi pe scaun, il prinzi pe stomatolog de testicole si ii spui privindu-l in ochi: Nu ne vom face rau reciproc, nu-i asa?

Pe langa Laurentiu exista Alexandra, Radu, Claudia, diamante tinute in cenusa care nu mai au rabdare sa astepte. Asociatia Inexistenta a Headhunterilor multumesc firmelor care isi ignora superstarurile pentru ca fac procesul de vanatoare mai facil. Pentru ca Laurentiu este un tanar talentat, capabil, performant; nu cauta nimic, doar se lauda.