De curand am vazut o emisiune la unul din posturile tv care mi-a imbogatit vocabularul. Nu era atat de greu sa se intample asta, gandindu-ma la multele cuvinte neaose care au scapat culturii mele absolut generale si incercand sa imi imaginez cate sute de cuvinte „noi” a primit limba aproape romana pe care o vorbesc azi oamenii cu buletin de Bucuresti.
Se vorbea de cuvinte care se terminau in „sexual”. Evident ca am ciulit urechea pentru ca era o ora destul de cuminte si ma gandeam ca s-ar putea uita copii sub 12 ani la televizor. Asa am aflat de metroexuali, tehnosexuali si ubersexuali.
Si in timp ce vizionam emisiunea ma gandeam (ca de obicei in ultimii 10 ani) la meseriasii profesiei definite de alt cuvant intrat de curand in limba romana: trainingul.
Intalnit pe piata romaneasca inca din cele mai vechi timpuri postcomuniste, trainerul este acel individ care livreaza informatii si/sau dezvolta abilitatile adultilor care au iesit din formele de invatamant academice (sau care inca se mai straduie sa castige diplome post-universitare dar au savarsit macar o facultate). Ajunsi in diferite faze si pozitii ale carierei lor, adultii sunt implicati prin propria vointa sau sub decizia altor adulti mai manageri in evenimente de invatare de tip training.
La inceputurile sale ca specie pe meleagurile mioritice, trainerul era de cele mai multe ori expat. American sau englez. Sau francez. Bastinasii locului erau utilizati ca facilitatori datorita barierelor lingvistice. Iar trainingurile se faceau pe banii unor finantatori induiosati de imaginile difuzate prin mass-media cu copii ai strazii, poluatori industriali sau azile de batrani in paragina. Poate ca de aceea primii traineri au aparut in ONG-uri (se pronunta oengeuri si se refera la cele serioase, nu la cele infiintate doar pentru inmatriculari ilicite de masini „fierbinti”).
Intre timp, trainerul roman a ajuns in alta faza. Avem pe piata traineri metrosexuali, traineri tehnosexuali si traineri ubersexuali. Detaliem in insemnarea viitoare.