- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Trainerul ubersexual (4)

20 May, 11:12 • marius.balasoiu

A aparut apoi trainerul metrosexual. Daca n-ar fi trainer ci doar metrosexual, am putea defini pe respectivul individ ca fiind in pas cu ultima moda si chiar ca generator de moda in cel mai clasic sens al cuvantului moda.

Trainerul metrosexual este acel trainer care incearca sa fie in pas cu ultimele trenduri ale pietei. Sunt multi in aceasta categorie. Sunt cei care au folosit filmele de training ca pe moastele sfinte atunci cand au aparut pe piata si care apoi nu s-au mai putut desprinde de suportul video. Sunt cei care au introdus analiza tranzactionala ca piatra filozofala a trainingului modern. Sau NLP-istii (inca la moda) cu declinarea NLP-ului pe vanzari, leadership, managementul conflictelor sau dezvoltare personala.

Sunt cei care au sarit pe noua descoperire a lui Goleman (inteligenta emotionala) si au dus-o la rang de religie.
Trainerii metrosexuali sunt si ei pasibili de a se imparti in doua categorii: trainerul metrosexual activ (cel care lanseaza moda in training) si cel metrosexual pasiv (care incearca sa il imite pe primul).

Acum doi ani vorbeam cu un metrosexual activ care declara: 2005 este anul francizelor! Si ce sa vezi? In 2005 au aparut cateva francize pe langa cele existente deja pe piata astfel incat cele mai importante nume in training si-au facut loc pe piata si au fost considerate destul de mult timp cea mai interesanta „poarta noua” la care sa cascam gura…

In 2006 am remarcat ca un alt trainer metrosexual activ a lansat pe piata moda simularilor de business gen „monopoly”.

In ultimul episod, vom defini „trainerul ubersexual”.

Urmărește Daily Business pe Google News