Pot sa platesc factura de telefon mobil online. Si cea de gaz. Cam atat. De ce nu intra mai multi facturieri in comertul electronic? De ce nu pot sa termin corvoada facturilor in cateva clickuri dimineata, la cafea?
Ganditi-va la cresterea numarului de tranzactii si cat de repede s-ar obisnui mai multi romani sa cumpere online! Nu o spun doar eu, s-a vazut clar ca promotia facuta de Orange anul trecut a crescut dimensiunile pietei si a adus noi cumparatori in mediul online. A castigat si Orange, a castigat toata piata.
Orice companie cu un volum mare de facturi poate apela la plati online. Nu ii va aduce poate mai multi clienti dar vor avea de castigat la capitolul imagine. Va asigura pentru utilizatori un serviciu usor de folosit.
In mediul urban, spre exemplu, oamenii sunt din ce in ce mai ocupati, timpul liber este tot mai putin, aglomeratia din oras este tot mai mare. Prin urmare, foarte multi vor fi bucurosi sa isi poata achita facturile la timp, online, fara a fi nevoiti sa se deplaseze la un ghiseu si sa stea la coada.
Pe termen lung, platile online ar putea fi o alternativa la deschiderea de noi sucursale, cel putin in orasele mai mari ale tarii, ceea ce ar aduce economii substantiale companiilor.
Totusi, adoptarea acestei metode de plata de catre marile companii de utilitati (gaze, curent electric, salubritate etc) nu este facila si nici nu se va face peste noapte. De ce?
Pentru ca, desi din punct de vedere tehnic este destul de simplu sa implementezi o platforma de plata online, greutatile vin din numeroase alte directii si in primul rand dinspre business. Unele companii pur si simplu nu sunt dispuse sa faca o investitie cat timp nu ating masa critica de clienti. Acum sunt in Romania peste 7 milioane de utilizatori de Internet si mai mult de 10 milioane de carduri active. Teoretic toti cei 7 milioane pot plati facturile prin Internet utilizand cardul. Practic, numarul este mult mai mic dar situatia se va schimba.
O alta problema, inca si mai mare este legata de costul tranzactiilor online si mai ales de cine il va suporta. Nu este vorba despre o suma foarte mare, dar la un numar mare de tranzactii, suma creste iar companiile trebuie sa prevada aceste cheltuieli in strategie. Daca nu vor sa isi asume acest cost atunci trebuie sa il transfere asupra clientilor. Vor fi ei insa dispusi sa plateasca?
Un alt aspect care trebuie luat in considerare este numarul mare de clienti al acestor companii si faptul ca adesea nu exista baze de date unificate la nivelul intregii organizatii care sa permita implementarea unei solutii de plata online. Dar, atunci cand vine vorba de loializarea clientilor si de largirea portofoliului, solutiile apar mereu.
De altfel, se stie ca pentru orice problema exista si o solutie. As paria ca in 2008 vom vedea si solutii si ne vom si plati online facturile. Macar unele.
Manuela Stoica
PR&Communication Specialist
GECAD ePayment