- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

4 secrete ale oamenilor norocosi

17 Sep, 16:11 • Redactia DailyBusiness
Timp de secole, oamenii au simtit puterea norocului si au incercat sa o capteze. Revista Reader's Digest prezinta o lista cu 4 sfaturi pentru cei care vor ca norocul sa se abata asupra lor, potrivit Yahoo Shine.
4 secrete ale oamenilor norocosi

Ciocanitul in lemn sau ritualurile de inchinare in fata zeilor pagani sunt doar cateva exemple prin care oamenii incercau sa devina norocosi. Astfel de practici exista si astazi, mai putin cele de venerare a zeilor.

Traieste fiecare clipa

Pentru a analiza de ce unii oamenii au noroc in mod constant iar altii nu, revista Reader’s Digest a realizat un studiu la care au participat sute de oameni, cu varsta cuprinsa intre 18 si 84 de ani.

Respondentii au completat chestionare, teste de personalitate si de IQ si au participat la experimente.

Studiul a aratat ca oamenii norocosi se ghideaza in viata dupa niste principii simple: fructifica orice oportunitate, traiesc clipa si adopta o atitudine optimista.

Atentie la ce e in jurul tau. Norocul poate aparea de unde nu te astepti

Spre deosebire de cei care nu au noroc, oamenii norocosi pot observa mai usor o oportunitate atunci cand aceasta se iveste.

Pentru a stabili de ce se intampla acest lucru, realizatorii studiului le-au dat acelasi ziar celor din grupul de oameni norocosi si celor din grupul de ghinionisti. Acestia erau rugati sa spuna cate fotografii sunt in total in ziarul respectiv.

In medie, ghinionistii au petrecut circa doua minute pentru a raspunde la intrebare, in timp ce norocosilor le-a luat doar cateva secunde. Motivul? Pe a doua pagina a ziarului, cu font mare, scria „Nu mai numara: Exista 43 de fotografii in acest ziar”. In timp ce norocosii au observat mesajul, ceilalati erau prea ocupati sa numere.

Morala: Ghinionistii rateaza oportunitati din cauza ca sunt prea ocupati sa caute altceva.

Priveste partea plina a paharului

Un alt aspect analizat in cadrul studiului a fost reactia oamenilor norocosi si fara noroc in fata ghinionului.

Spre exemplu, un participant la jocurile olimpice castiga anul acesta medalia de bronz si este multumit. Anul viitor castiga medalia de argint. Dar este oare mai fericit? Majoritatea am spune ca da.

Dar studiile arata ca sportivii care castiga o medalie de bronz sunt mai fericiti decat cei care castiga una de argint. Aceasta deoarece castigatorii medaliei de argint considera ca daca se straduiau putin mai mult, ar fi castigat medalia de aur. In schimb, castigatorii medaliei de bronz gandesc ca daca nu se straduiau atat de mult, n-ar mai fi castigat nimic.

Pentru a vedea daca norocosii gandesc precum castigatorii medaliei de bronz, realizatorii studiului le-au cerut participantilor sa-si imagineze ca se afla intr-o banca, unde dintr-o data apare un hot inarmat care ii impusca in mana.

Cei fara noroc au spus ca au avut ghinion ca s-au dus la banca in acea zi, in vreme ce norocosii s-au declarat multumiti ca au scapat doar cu o impuscatura in mana si nu cu una in cap.

Invata sa fii norocos

In final, realizatorii studiului au facut un experiment prin care sa determine daca norocul cuiva poate fi schimbat prin gandire si comportament.

Astfel, participantii la studiu au fost rugati sa aplice timp de o luna sfaturile mentionate mai sus precum sa fie deschisi la oportunitati, sa iasa din monotonie si sa gandeasca atunci cand au un ghinion ca putea fi si mai rau.

Rezultatele experimentului au fost pozitive. De exemplu, o femeie a reusit sa-si alunge ghinionul. Aceasta a vazut intr-o zi o rochie frumoasa intr-un magazin, dar nu a cumparat-o pe moment.

Cand a revenit la acel magazin peste o saptamana, rochia nu mai era. In loc sa fie dezamagita, ea s-a mai uitat prin magazin si a vazut o rochie si mai draguta, care costa si mai putin decat cealalta.

Asemenea exemple arata ca cineva isi poate schimba norocul prin gandire si comportament.

Urmărește Daily Business pe Google News