- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Castigul salarial mediu net a scazut cu 3,7% in mai, pana la 1.356 lei

06 Jul, 10:35 • Redactia DailyBusiness
Castigul salarial mediu net a fost de 1.356 lei in luna mai, in scadere cu 3,7% fata de luna anterioara, cele mai mari valori inregistrandu-se in activitatile de transporturi aeriene (3.296 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (765 lei), potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS).
Castigul salarial mediu net a scazut cu 3,7% in mai, pana la 1.356 lei

Comparativ cu mai 2008, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,7%.

In mai, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.855 lei, cu 3,9% mai mic fata de luna precedenta.

Nivelul castigului salarial mediu net s-a situat in scadere in majoritatea activitatilor economice comparativ cu aprilie, cand au fost acordate prime ocazionale, respectiv premii de Paste, precum si sume din profitul net, dar si pe fondul realizarilor de productie mai mici in mai.

Astfel, in activitatile de intermedieri financiare activitatea s-a diminuat cu peste 15%, cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii, unde scaderea a fost de 20,9%, iar in sectorul extractiei carbunelui superior si inferior s-a inregistrat o contractie a productiei de 15,9%.

Alte scaderi au fost consemnate in telecomunicatii, industria metalurgica, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, fabricarea produselor din tutun, cuprinse intre 11% si 14%, in timp ce in alte domenii precum extractia minereurilor metalifere, captarea, tratarea si distributia apei, activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziune, realzarile de productie au fost mai mici cu 5-10%.

Pe de alta parte, in unele activitati economice s-au consemnat cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta datorita acordarii de sume din profitul net sau a realizarilor de productii mai mari.

Fata de aprilie, cele mai mari cresteri ale castigului salarial mediu net, de 11,3%, au revenit activitatilor de servicii anexe extractiei, domeniu urmat de fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, cu un avans de 6,7%, alte activitati industriale – 4,8% si extractia petrolului brut si a gazelor naturale – 4,4%.

Comisia Nationala de Prognoza (CNP) anticipeaza o scadere a salariului real cu 1,9% in acest an, cu o revenire abia in 2011, si o crestere a numarului de someri, de la 403.400 in 2008, la 620.000 la finele lui 2009, se arata in prognoza de primavara a institutiei.

CNP estimeaza ca salariul mediu net va creste in 2009 si in 2010, la 1.328 lei si, respectiv, 1.375 lei, comparativ cu nivelul de 1.280 inregistrat la finele anului trecut.

Urmărește Daily Business pe Google News