- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Ce trebuie sa stii despre un job in IT

19 Jan, 13:40 • Redactia DailyBusiness
Salariile din IT au ramas neschimbate pe perioada crizei. Astfel, un programator junior poate castiga initial intre 300 si 600 de euro, in timp ce un administrator de retele, aflat pe pozitia de help-desk, primeste la sfarsit de luna intre 250 si 400 de euro, potrivit companiei locale de head hunting, Qualia.
Ce trebuie sa stii despre un job in IT

Prin urmare, daca esti interesat de software trebuie sa stii ca un programator junior care evolueaza pana la pozitia de senior software engineer poate castiga intre 1.400 si 2.000 de euro pe luna.

In acelasi timp, ca administrator de sisteme sau retele salariul tau poate varia intre 500 de euro (pentru incepatori) si peste 1.500 de euro (pentru specialisti).

„Un avantaj competitiv in acest domeniu il reprezinta certificarile (MCSE, CCNA, CCNP, CISSP, CISA, etc), care pot creste castigurile cu un procent semnificativ”, a declarat Ionut Balintoni, managing partner al Qualia.

De asemenea, o alta varianta este coordonarea de proiecte, echipe sau departamente IT. Astfel, un project manager castiga in medie intre 1.700 si 2.500 de euro, in timp ce la nivel de IT manager salariile pot depasi 2.500 de euro, potrivit companiei de resurse umane.

„Cine isi doreste o cariera in IT e de preferat sa isi aleaga o facultate de profil si sa aiba macar un job part time sau experienta de lucru pe proiecte in timpul studiilor de specialitate”, a precizat Balintoni.

Prin urmare, facultatile precum automatica, cibernetica sau informatica ar trebui sa se numere printre optiunile unui viitor student.

In ceea ce priveste piata de profil, Ionut Balintoni considera ca trendul principal in 2010 a fost de asezare si stabilizare.

„Nu s-au remarcat schimbari majore in legislatie, desi au fost cateva moment de tensiune precum cele in care se discuta eliminarea anumitor avantaje fiscale de care beneficiaza aceasta industrie”, a explicat acesta.

Pe de alta parte, o zona pe care s-a recrutat in procentaj mai ridicat anul trecut este cea de outsourcing, adica romanii au lucrat pentru proiecte si produse apartinand unor companii de peste hotare.

O alta consecinta a stabilitatii acestui domeniu este regimul aproape neschimbat al salariilor.

„In negocierea pachetelor salariale accentul a picat mai degraba pe stabilitate si perspective pe termen lung, decat pe cresterile de salariu”, a adaugat Balintoni.

Urmărește Daily Business pe Google News