- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Cum sa-ti mentii angajatii fericiti? Concediaza-i pe cei tristi!

15 Mar, 19:04 • Redactia DailyBusiness
Secretul in a-ti mentine angajatii multumiti consta in a-i concedia pe cei nemultumiti, scrie Jay Goltz, proprietarul a 5 business-uri mici din Chicago in The New York Times.
Cum sa-ti mentii angajatii fericiti? Concediaza-i pe cei tristi!

„Ai vazut vreodata o companie sau un departament paralizat de cineva care e nemultumit si vrea sa ia ostateci?”, intreaba omul de afaceri din Chicago. El apreciaza ca este remarcabil cat rau poate face o singura persoana unei companii.

„Nu am doctorat sau MBA si nici macar studii economice. Dar ceea ce am este o companie fericita. Si asta ma multumeste. Stiu ca unii argumenteaza ca o companie trebuie sa faca bani si nu toata lumea trebuie sa fie multumita. Dar cand detii o companie, ai dreptul sa-ti alegi oamenii din jur”, a spus Goltz.

El a adaugat ca si-a petrecut ultimul an si jumatate reducand din costuri si facandu-si griji in privinta economiei. „Lucrurile par sa mearga mai bine”, a declarat omul de afaceri.

Acesta a mentionat ca se simte foarte bine la finele zilei, cand observa ca angajatii se implica si inteleg triunghiul client-angajati-companie.

„Cartile despre marile companii nu contin de regula micile secrete murdate. Acestea nu aduc o imagine buna precum zicalele ‘acorda putere angajatilor’ sau ‘cele mai valoroase active ale unei companii sunt salariatii’. Ambele clisee sunt adevarate. Dar, totodata, este adevarat si faptul ca nu poti construi o companie mare, cu oamenii nepotriviti”, a conchis business man-ul din Chicago.

Urmărește Daily Business pe Google News