Demisia survine in urma anuntului Directiei Nationale Anticoruptie de joi, care l-a trimis in judecata pe Emil Sabo pentru unele fapte petrecute in 2005, cand era angajat al firmei private Activ Invest.
In locul sau a fost numit la conducerea companiei directorul general adjunct Viorel Scurtu, care va ocupa functia interimar, a anuntat CFR SA.
Sabo este acuzat de complicitate la abuz in serviciu, cu consecinte deosebit de grave.
DNA sustine ca firma la care lucra Sabo, Activ Invest, a fost interpusa fictiv in circuitul operatiunilor de revanzare a unor automotoare catre CFR Calatori, cu singurul scop de a se majora pretul vehiculelor fata de valoarea comerciala reala a acestora.
Astfel, in aprilie 2005 ICIM Arad a cumparat din Germania sase automotoare cu remorca pe care la 17 august 2005 le-a vandut firmei Activ Invest SRL, pentru 689.248 lei.
In 26 octombrie 2005, automotoarele au fost cumparate de Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca, la pretul de 2,67 milioane lei.
Vehiculele nu au ajuns de fapt la Activ Invest, fiind transportate direct de la ICIM Arad la Remarul 16 Februarie.
In 21 octombrie 2005, inainte chiar de a incheia contractul cu Activ Invest, Remarul 16 Februarie a vandut automotoarele CFR Calatori, la un pret total de 7,49 milioane lei.
Alaturi de Sabo mai sunt anchetati fostul director general al SNTF Alexandru Noaptes, fostul director adjunct la CFR Calatori Nacu Vanghele si fostul director tractiune de la CFR Calatori Nicolae Iosub.
Totodata, au fost trimisi in judecata Vasile Muresan – director general la SC Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca, Simona Florisca – director economic la SC Remarul 16 Februarie, Floarea Iancu – inginer la Serviciul plan, organizare, constatare la SC Remarul 16 Februarie, Claudia Maria Urs – director economic la SC Activ Invest, Mitica Calin – administrator de fapt la SC Activ Invest, sub acuzatia de complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave.
Emil Sabo a fost numit in februarie 2010 director general la CFR SA, anterior el detinand functia de director general al Companiei Nationale de Investitii.