La o intalnire recenta, 24 de barbati si femei s-au adunat intr-o camera inchiriata, fara ferestre, si au asezat in cerc in jurul unei covor oriental. Dupa ce au spus o rugaciune si s-au prezentat („Buna, numele meu este Mary, si sunt dependenta de salariu mic”) au inceput sa discute despre simptomele pe care le au: isi irosesc zadarnic vremea, cer mai putini bani decat pretul pietei si neglijeaza oportunitatile. Mai mult decat atat, ei sustin ca nu pot controla aceste comportamente distructive care s-au transformat intr-un viciu.
„Jean” (autorul articolului nu i-a dat numele real n.r.) are o poveste tipica. Este o persoana atractiva si are o diploma de masterat la Universitatea Columbia. Cand a ajuns la punctul critic castiga 10.000 de dolari pe an ca freelancer si se lupta sa-si plateasca chiria. Apoi s-a angajat la Staples, cel mai mare lant de magazine de consumabile pentru birou din lume, si in prezent castiga de 10 ori mai mult, dar a fost o „calatorie” anevoioasa.
Oricat ar parea de nebunesc, pentru Jean, salariul minim era un obiectiv si, in cele din urma, a trebuit sa recunoasca acest lucru. Acesta insemna mai putine asteptari si mai putine responsabilitati.
„Nu voiam sa fiu controlata”, marturiste ea. Pretul era, desigur, saracia.
O persoana care sufera de aceasta „boala” nu vrea sa faca munca care sa-i asigure o viata mai buna, spune Jean.