- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Grupul german RWE va disponibiliza 2.400 de angajati

14 Aug, 12:30 • adrian.mihaltianu
RWE, a doua mare companie de utilitati din Germania, a anuntat marti ca va reduce numarul angajatilor cu inca 2.400, dupa scaderea vanzarilor de energie si stagnarea profitului in primul semestru.
Grupul german RWE va disponibiliza 2.400 de angajati

Compania a anuntat anterior ca va renunta la 5.000 de locuri de munca si va elimina din buget alti 3.000 de angajati prin vanzarea de active.

Profitul net al RWE a stagnat in prima jumatate a anului la 1,67 miliarde de euro, sub estimarile analistilor chestionati de Bloomberg, care au prognozat un profit de 1,71 miliarde de euro.

In acelasi timp, veniturile au scazut cu 1,3%, la 27,1 miliarde de euro.

RWE si E.ON, cea mai mare companie germana de utilitati, isi reduc cheltuielile si vand active dupa ce cancelarul german Angela Merkel a dispus, in urma catastrofei nucleare de anul trecut din Japonia, inchiderea tuturor reactoarelor nucleare, treptat, pana in 2022. RWE a scos din uz doua centrale nuclear electrice in primul val de inchideri.

Grupul german a introdus un nou program de scadere a cheltuielilor prin care spera sa-si sporeasca profitul cu un miliard de euro pe an pana in 2014.

Urmărește Daily Business pe Google News